Luna trecută a fost plină-ochi cu propuneri „textile” dintre cele mai interesante, de la târguri care țintesc direct spre pasionații de cusut și brodat precum #Creativo, la care am fost și noi parteneri, și până la evenimente mai ample, de artă, destinate unui public mai eclectic, precum Romanian Design Week sau festivaluri urbane cum este Femei pe Mătăsari.
În Dialog Textil de iunie discutăm pe îndelete cu managerul vestitei fabrici de cămăși Târnava din Sighișoara, Cristina Hâncu, căreia îi este mai la îndemână să vorbească despre piața germană decât despre cea românească, pe care o definește ca fiind „eterogenă și imprevizibilă”.
Trecem de la o fabrică renumită la alta și anunțăm cu bucurie că Siretul merge mai departe cu fabricarea tradiționalelor sale perdele. Directorul Siretul Distriprod, Cătălin Zaharia, ține aproape de muncitori și promovează un management uman, ducând mai departe brandul și reușind să treacă pe profit.
Un alt eveniment important a fost cel al sărbătoririi a șase de ani de activitate a clusterului Romanian Textile Concept. Organizația însumează 32 de membri și totalizează afaceri de 78 de milioane de euro și este reunește interesele câtorva nume mari de industriași din confecțiile românești.
Tot în acest număr aflăm ce alimentează dezvoltarea magazinelor de lux din interiorul aeroporturilor lumii și cum își atrag acestea clientela cu pretenții, dar și trendul marilor retaileri de haine de a ținti spre buzunarele mai pline și de înființa branduri premium, dar și despre un nou standard internațional pentru combaterea mitei, care a fost adoptat și la noi.
Slavă Domnului, era mare nevoie! Rămâne de văzut cine îl va implementa …