Proprietară de brand – Maison Ilia – și administrator al Dacia 24, showroomul din inima Bucureștiului care adăpostește zece branduri mititele românești, Ema Albert promovează creativitatea românească.
Atentă la reacțiile clienților, ea face consiliere, vânzare, socializare și în general cam tot ce-ar trebui să facă cineva care are în sarcină retailul de modă. Manager? În cuvintele ei e impropriu termenul, deoarece se manageriază și pe ea.
Showroomul Dacia 24 este deschis din luna februarie, iar pe standere stau cuminți haine semnate de Giorgal, Maum, Komodo Island by Atelier Muna, Tropics The Label, Larisa Dragna, Maison Ilia, Dhanna, Maison Chouchou, Parapli Soley și KoModa.
Este un spațiu intim, o clădire istorică din centrul capitalei, un loc care rezonează perfect cu mesajul creativilor care dezvoltă aceste branduri și care s-au unit pentru a-și expune hainele aici, pe lângă canalele de vânzare deja folosite de fiecare, inclusiv online și târguri precum Bounty Fair sau Dichisar. Cât de profitabile sunt aceste târguri, merită efortul? „În cazul brandurilor mici, da, pentru că găsești foarte mulți clienți într-un timp scurt și poți să obții un feedback bun despre produsul tău”, explică Ema Albert. Dar și dintre cei care merg la târgurile dedicate designului local, tot mai sunt unii pe care nu-i interesează să descopere nume noi și proaspete, ci chilipiruri. Ceea ce nu înțeleg clienții este faptul că un designer mic nu va putea niciodată să vândă la aceleași prețuri ca H&M și Zara, și nici să aibă aceeași varietate. „Semnătura contează pentru majoritatea românilor, iar din păcate la noi H&M și Zara înseamnă în continuare branduri importante, adică mărci mari. În schimb, noi nu ne permitem să ne marketăm atât de sus, chiar dacă hainele noastre sunt de un nivel foarte ridicat. Dar oamenii se așteaptă ca produsele noastre să fie mai ieftine. Nu înțeleg că acestea lucrează mii de bucăți pe model, în vreme ce noi vorbim de câteva piese. În concluzie, noi trebuie să găsim modalități de o sută de ori mai creative pentru a comunica cu clienții noștri și a ne face cunoscuți.” (E.A.)
Ema îmi spune că totuși sunt și evenimente unde selecția brandurilor nu este întocmai corectă și, cu toate că se intitulează handmade sau pretind că oferă produse Made in Romania, se vine cu produse de import, în defavoarea micilor creatori locali. În timp ce aceștia abia își acoperă costurile, importatorii își permit să facă discounturi generoase, care atrag clienții.
În plus, micile branduri se confruntă și cu problema producției și cu lipsa forței de muncă. Mulți sunt nevoiți să se roage de fabrici pentru a-și lucra hainele, dar marea majoritate merg pe sistem de lohn și preferă comenzile mari, iar 100 de bucăți nu înseamnă nimic.
Ema recunoaște că muncește mult și că i-a fost foarte greu să răzbată pe o piață în care „concurența este mare și deseori neloială”, că a pierdut mulți bani, dar crede că ideea de a avea un loc propriu unde să-și expună produsele împreună cu alte partenere de creativitate a fost una potrivită. Maison Ilia, micul brand al Emei, se caracterizează prin linii simple, curate și cuprinde piese multifuncționale. Are câteva modele care au fost primite mai bine de public și preferă să le reproducă pe acestea în mai multe materiale și culori. „Aici, cu toate că am încercat să avem branduri care se completează, fiecare designer din spatele lor are alt gen de business, alte principii, alte particularități. Unele dintre noi au terminat Secția de modă de la UNARTE, altele au urmat diverse cursuri de specialitate. Suntem încă la început și așteptăm ca showroomul să crească…” (E.A.)
Iar atâta timp cât vor oferi haine frumoase, cu o poveste și cu mesaj pertinent, vor crește. Dar poate că și publicul trebuie să facă un efort și să mai iasă din malluri…