Într-o discuție de acum multă vreme, de pe la începutul anilor 2000, Răzvan Ionele – coperta numărului actual al Dialog Textil – îmi spunea că ne uităm foarte mult la competiția noastră, dar nu reușim să vedem ceea ce trebuie văzut.
Că Africa Subsahariană e mai interesantă dec.t ar părea la prima vedere şi va fi noua destinaţie a outsourcingului de producţie, că Turcia va dezvolta branduri proprii și că va avea conta în fashion retailul european, sau că Rusia poate fi o piață și pentru confecţionerii români. Mai pe scurt, că nimic nu stă pe loc și că în jurul nostru lucrurile se schimbă permanent, chiar dacă ne place sau nu. Ne-am schimbat şi noi? Da, în mare măsură. A dispărut complet industria primară, au apărut importatorii de ţesătură, furnizorii de accesorii, am trecut de la CM la CMT şi, punctual, la full product. Au plecat branduri value, au venit Burberry şi Akris. Acum 15 ani, produceam preponderent pentru Germania sau Italia, acum suntem interesaţi şi de brandurile scandinave. Nicio schimbare din cele anticipate sau doar sugerate nu ne-a ocolit. Ba da, una: fabricile româneşti nu au reuşit să convertească în branduri de retail competenţele lor tehnologice.
Şi totuşi… un experiment interesant vine de la Focşani, unde Silviu Simiz şi echipa sa, utilizându-şi resursele şi know-how-ul, au lansat Inais, despre care îmi spuneau într-o discuţie avută în primăvarăcă e „un brand în care au pus toate ingredientele corecte”. Să fi venit într-un final ora brandului românesc? Modificarea raportului între comerţul offline şi cel online, inclusiv în modă, poate da acum şansa dezvoltării de branduri româneşti?
Suntem capabili să exploatăm nişele retailului de fashion în zone unde marii retaileri au mai lăsat loc de dezvoltare? Va avea industria răspuns la creşterea costurilor şi la criza forţei de muncă? Întrebări care vorbesc despre schimbare. Şi, poate că Fashion Connect, conferinţa Dialog Textil din 14 septembrie, va avea și răspunsuri la ele.
