Chiar dacă prin natura federației pe care o reprezintă se situează în antiteză cu patronatele, Daniel Năstase, președintele Federației Naționale Sindicale din Industria Ușoară Uniconf, punctează că, în esență, cu toții își doresc același lucru: ca industria ușoară să aibă un viitor.

Jurist de profesie, Daniel Năstase explică pentru Dialog Textil că angajatorii ar trebui să vadă utilitatea sindicatelor, fie și pentru negocierea unor prețuri mai bune de manoperă cu clienții lor. În condițiile în care multe branduri au semnat deja acorduri cu asociații care promovează munca echitabilă și condițiile decente de muncă, ideal ar fi ca la masa negocierilor să fie trei părți – clientul, brandul și reprezentanții muncitorilor. Cum se întâmplă însă lucrurile în realitate?

Cum dialogați cu patronatele?

Sigur, fiecare apără interesele celor pe care-i reprezintă. Așa cum nu poți să-i soliciți angajatorului să mărească salariile peste puterea lui, deoarece acea firmă va merge în direcția greșită și toată lumea va pierde, nici nu poți plăti oamenii cu salarii sub minima decență. Interesul sindicatelor n-a fost nicicând să scape de angajatori, altfel ar dispărea locurile de muncă. Sigur că nu se pot face afaceri fără profit, dar cred că angajatul trebuie plătit pentru munca pe care o depune.

În confecții n-au ieșit la suprafață multe conficte între angajatori și angajați, cu câteva excepții…

Aceasta din cauză că oamenii sunt captivi, cel puțin în zonele rurale unde slujbele se găsesc mai greu, iar angajatorii își permit să facă anumite abuzuri. Lucrurile se întâmplă mai ales acolo unde nu există sindicat. Avem însă și cazuri unde suntem deja la al treilea sindicat.

Cum așa?

Din cauza intrării în insolvență a unor producători, care astfel pot face concedieri fără respectarea anumitor prevederi din Codul muncii. Apoi reînființează societatea și angajează preponderent aceiași muncitori sau îi lasă pe dinafară pe cei care au fost membri de sindicat, cum s-a mai întâmplat în țara noastră. Este un consum de resurse inutil și neproductiv pentru ambele părți, dar legea le permite să facă asta, chiar dacă nu este moral.

Care este gradul de sindicalizare în România?

Conform datelor oferite de INS în 2017, în întreaga industrie ușoară sunt 280.000 de lucrători. Gradul de sindicalizare este în jur de 15%, din informațiile noastre, dar cifrele sunt extrem de optimiste, pentru că este posibil ca unele sindicate să existe din punct de vedere legal, dar nu și fizic, pentru că între timp societățile s-au divizat sau chiar au dispărut.

De ce nu se face o centralizare a sindicatelor pe zone, să zicem?

Noi, ca federație, suntem afiliați Confederației Cartel Alfa. Avem structuri teritoriale unde acești oameni țin legătura cu sindicatele din acea zonă. Problema necentralizării este mai veche. Nu avem, prin lege, profesia de delegat sindical. În ce privește înființarea unui sindicat, Legea 62 te obligă să-l formezi din minimum 15 lucrători, iar în industria ușoară 60% din companii au sub 20 de muncitori. Deci e complicat, aș spune că legea îi discriminează pe cei care lucrează în firme mici, luându-le practic dreptul de a se asocia. Avem nenumărate sesizări pe tema aceasta către Avocatul Poporului și către Curtea Constituțională. Luați exemplul unei fabrici cu 30 de angajați, să zicem: e greu să aduni 15 oameni care, în viziunea lor, își asumă un risc, pentru că presupun din start că intră în conflict cu angajatorul. Am avut însă și cazuri de angajatori care n-au acceptat înființarea sindicatului, este vorba de o fabrică de ciorapi din Câmpina.

Unii angajatori spun că oricum există un contract colectiv de muncă, deci nu ar mai fi nevoie de sindicate…

Dacă ai minimum 21 de angajați, legea te obligă să ai un contract colectiv de muncă. Însă cine negociază acel contract? În lipsa unui sindicat, tot legea vine cu o soluție, desemnându-i pe reprezentanții angajaților. Dar cum sunt aleși aceia? Poate e doar opinia mea personală, dar de obicei sunt oamenii apropiați de patron, pentru că nimeni nu va îndrăzni să acceseze bilanțul și balanța contabilă ale firmei și să-l întrebe pe patron de ce, deși se vaită că nu are profit, cifrele spun altceva? Aici intervine o altă problemă: nu oricine e în stare să citească un document contabil, trebuie să ai ceva cunoștințe.

Dar cine îți dă voie să intri în contabilitea firmei?

Legea dialogului social spune că la prima ședință de negociere se prezintă o serie de documente, plecând de la ideea că angajatul și angajatorul sunt parteneri în procesul muncii.

Ce părere aveți despre creșterea salariului minim, împinge firmele către faliment?

În momentul în care angajatorul a negociat un contract de lohn, nu cred ca cineva din partea sindicatului să fi fost la masă. Chiar dacă legea nu-i permite sindicatului să consulte contractele comerciale, federația IndustryAll Europe, la care suntem afiliați, a semnat un contract privind responsabilitatea socială cu Inditex. Grupul spaniol ne-a declarat că ar putea să mărească prețul produselor la raft dacă ar avea garanția că acești bani s-ar reflecta în creșterea salariilor muncitorilor. Din câte știm, pentru Inditex lucrează în țara noastră cam

70-80 de mii de oameni. Au fost câteva exemple în Calafat și Alexandria, unde nu s-au respectat condițiile de muncă, iar cei de la Inditex au încercat să regleze situația, dar s-au încetat contractele, ceea ce a dus la disponibilizare.

Salariul minim va crește în continuare, militați pentru introducerea cotei unice și a impozitului progresiv?

Ca sindicate, întotdeauna vom merge pe varianta aceasta, dar nu noi suntem cei care votează legile. Din păcate, noi ca sindicate n-am avut niciodată parteneri în guvern.

Aveți vreun dialog cu guvernul pe tema salariului minim?

Dialog avem, dar părerile noastre sunt doar consultative, la fel și avizul Consiliului Economic și Social (CES).

Știați că și patronatele au aceleași probleme?

Poate, dar atunci ar fi bine să ni le spună și nouă… O altă problemă care ne-a fost semnalată de agențiile pentru ocuparea forței de muncă este că marea majoritate a firmelor caută muncitori necalificați, în proporție de 90%. De ce? Ca să-i poată plăti mai puțin. Nu poți plăti cu 2.350 de lei un om calificat în confecții la fel ca pe unul necalificat, deoarece eficiența celui dintâi ar putea să scadă.

Sunt firme în care angajații sunt plătiți la normă…

Aici e o mare problemă, este ea realizabilă sau nu? Cine face normele? Legea spune că angajatorul are posibilitatea de a stabili norma pentru lucrători cu consultarea sindicatului sau a angajaților. Normarea trebuie să fie o medie între cel mai bun lucrător și cel mai slab. Eu aș vedea lucrurile altfel – să poți pleca acasă dacă ți-ai terminat norma sau să rămâi, dar să câștigi mai mult. Însă dacă lucrătorul respectiv face 30 de cămăși când ar trebui să facă doar 10, este plătit în plus pentru cele 20?

Din experiența dvs., ce se întâmplă?

Unde avem sindicate, ne-am implicat în procesul de normare ca să găsim varianta de mijloc.

Normarea e foarte complicată în confecții, depinde de produs, de tehnologia folosită, iar produsul se schimbă permanent…

Angajatorul are tot interesul să aibă o linie de producție performantă. Se vorbește de eficiența procesului de muncă, care scade de la an la an. În confecții lucrurile se desfășoară în flux continuu, deci depinde și de managementul producției. Dar ce se întâmplă cu cei care nu-și realizează norma? Au fost cazuri în care oamenii au lucrat 45 de ani în confecții, iar când li s-a făcut calculul conform contribuției pe care au avut-o de-a lungul timpului, au constatat că le-au dispărut 10 ani pentru că au fost perioade când au fost convinși să-și ia concediu fără plată și altele.

Ați reușit să faceți normare împreună cu angajatorul?

Nu, de cele mai multe ori am mers pe varianta salariului fix pentru că oamenii sunt mai mulțumiți așa și se găsesc soluții pentru plata orelor suplimentare când e cazul.

Care ar fi cele mai mari probleme ale angajaților din confecții?

În primul rând, lipsa unui contract de muncă la nivel sectorial, cum există în domeniile transporturi sau finanțe-bănci. Apoi salariile mici, problemele cu securitatea și sănătatea în muncă, condițiile de muncă. Mai este și problema orelor suplimentare, am întâlnit situații când oamenilor li s-a spus că li se face o favoare să fie lăsați să facă ore suplimentare să-și termine norma.

Mulți proprietari din confecții spun că nu mai plătesc salariul minim pe economie, ce credeți?

Dați-mi voie să vă contrazic: 45% din contractele de muncă înregistrate în acest moment pe plan național sunt la nivelul salariului minim, potrivit datelor Inspecției Muncii. Sau poate că nu sunt la nivelul salariului minim, dar 10-50 de lei peste acesta nu reprezintă mai nimic, în condițiile în care doar costurile cu transportul depășesc 150 de lei lunar.

Sunt firme care le asigură angajaților transportul…

Știu, dar și aici e o capcană, pentru că atunci le condiționează plecarea acasă de o anumită oră, deci se stă la ore suplimentare. Mi s-ar părea mai corect să le deconteze transportul ca să nu devină dependenți de alte variabile pe care nu le poți controla.

Au ajuns angajații niște vedete?

Dar angajatorii victime? Poate ar trebui să strângă rândurile și să-și apere drepturile. Unii au ales să aibă o atitudine antisindicală, iar după ce au ieșit din insolvență i-au angajat pe toți, mai puțin pe cei din sindicat, atunci cine e victima?

Cu ce l-ar ajuta pe un proprietar din confecții să aibă sindicat?

Nu e obligatoriu să ai sindicat, dar gândiți-vă că într-o firmă sunt 100 de angajați, fiecare cu problemele lui. În cazul unui sindicat, cele majore se pot discuta într-un cadru restrâns, pe cifre, de oameni care pot găsi niște soluții. Cred că principalul avantaj este pacea socială, a împărți acea felie de tort într-un mod echitabil, nu egal. Ca patron, poți avea și avantajul de a te așeza la masa negocierilor în trei, incluzând și angajații. Iar atunci putem vedea dacă brandul s-a comportat incorect cu angajatorul sau dacă acesta a transmis informații eronate. Pe de-o parte, brandurile spun că nu li s-a solicitat creșterea salariilor, iar patronii că dacă le cresc, pleacă clientul în altă parte. Nu poți să-l ții pe om fără să-l motivezi într-un fel. Poate că cei care nu lucrează în lohn își permit să plătească mai bine pentru că au un sistem de management foarte bun și știu să-și gestioneze businessul. Practic, oamenii sunt cea mai prețioasă resursă a fabricilor de confecții, e greu de înțeles de ce nu-i prețuiesc mai mult.

Cred așadar că pentru firmele în lohn singura soluție ar fi negocierea în trei a contractelor, pentru că eu, ca sindicat, îmi permit să-i solicit brandului un cent mai mult pe produs sau operațiune, cu condiția ca acei bani să se regăsească în salariile lucrătorilor. Și sunt convins că marea majoritate a brandurilor ar accepta.

Ați fost vreodată la vreo negociere de genul acesta?

Nu, pentru că angajatorii consideră că este atributul lor exclusiv. Dar atunci nu se pot plânge că au negociat prost. Sigur, nu e o garanție că având sindicatul la masă se poate obține cine știe ce profit, dar în acel moment avem aceeași parte de vină.

Dar dacă spun că riscă să-și piardă clientul?

Brandurile au semnat acorduri cu diverse structuri internaționale de tip sindical, iar în fața acelora afirmă cu totul altceva.

Știți cumva de negocieri de genul acesta în țări precum Portugalia sau Bulgaria?

Din câte știu, acolo salariile sunt mai mari decât ale noastre, plus că și taxarea este mai mică. Dar acesta ar fi încă un argument pentru care sindicatele și patronatele să-și unească forțele și să solicite o politică fiscală mai acceptabilă. Nu sunt finanțist, dar cred că se pot găsi soluții ca banii respectivi să se întoarcă în economie.

Cum se mobilizează sindicatele din confecții?

Puterea noastră de mobilizare, a sindicatelor, este din ce în ce mai mică. Din păcate, observ că și a angajatorilor este la fel. Și dacă am vrea să negociem un contract la nivelul industriei ușoare, nu am avea cu cine, pentru că peste 70% din societățile sectorului sunt nesindicalizabile, legal vorbind.

Vă sună cineva vreodată pentru incidente la locul de muncă? Dar exemple pozitive aveți?

În general, lucrurile grave se întâmplă acolo unde nu sunt sindicate. Exemple pozitive 100% nu am, dar sunt cazuri în care colaborăm cu angajatorul și ajungem la un acord aprobat de ambele părți, chiar dacă salariile nu sunt exagerat de mari, totuși au o ierarhie firească, iar oamenii și le primesc la timp.

Nu se dorește încurajarea industriei textile?

Nu, și este o mare greșeală. Totuși, discutăm de aproape 5% din totalul contractelor individuale de muncă la nivel național. Cred că vina aparține și sindicatelor și patronatelor, iar lupta dintre noi nu face decât să le permită altora să ne anihileze pe toți. Avem dialog social, teoretic, dar practic nu există pentru că avizele sunt consultative. Revoluția fiscală a plecat cu aviz negativ din partea CES, s-a întâmplat ceva?

Ce soluții vedeți pentru îmbunătățirea vieții muncitorilor din confecții?

Cred că numărul lor va scădea în mod natural: nu mai sunt școli profesionale și nici interes din partea tinerilor, pentru că cine ar dori să învețe o meserie pentru care știe că va fi plătit la nivelul salariului minim? Toată lumea va pierde, inclusiv angajatorii. O soluție posibilă ar fi să încercăm împreună să găsim o variantă care să salveze și businessurile din sector și să-i crească atractivitatea în rândul tinerilor. Am auzit și varianta aducerii de lucrători din străinătate, poate fi o soluție de moment, dar nu pe termen lung. Vă spun asta pentru că am studiat fenomenul migrației și chiar am lucrat în acest domeniu la nivel ministerial. România este atractivă pentru anumite state din Asia, însă pe măsură ce nivelul de trai din statele de origine va crește, muncitorii respectivi se vor întoarce sau vor căuta să plece în Europa de Vest, unde vor fi plătiți mai bine.

Plus că va trebui să fie plătiți cu salariul mediu…

Nu, angajatorii au mai avut un succes la finele anului trecut și a fost eliminată această condiție printr-o ordonanță de urgență. Noi ca sindicate, am solicitat ca și lucrătorul român să fie plătit la fel dacă lucrătorul străin e plătit cu salariul mediu.

Ce soluții vedeți pentru creșterea salariilor?

Marea majoritate a negocierilor încep de la „vrem salarii mai mari”, iar conflictul e deja pornit. Se pot găsi alte soluții, precum tichetele de masă sau plata transportului. Dar sunt angajatori care nu au vrut să crească tichetele peste 9-10 lei, deși ar fi fost scutiți de o serie de taxe, iar banii aceia ar fi ajuns în buzunarul lucrătorului în mod legal. Or, dacă nu putem negocia nici măcar la nivel de 5 lei/zi/persoană?