Un praf roșu, înecăcios acoperă drumurile Siem Reapului, oraș istoric din mijlocul junglei tropicale cambodgiene. Vizitat anual de peste 2,5 milioane de turiști care vor să descopere Angkor Wat, cu ale sale 300 de temple vestite înghițite de natură, Siem Reap încearcă să le ofere locuitorilor săi alternative profesionale, în afara turismului. Iar una dintre ele privește artizanatul mătăsii naturale.

Cambodgia are un trecut cutremurător de dramatic. A trecut la finele anilor ’70 printr-un genocid în care așa-numiții Khmeri Roșii au decimat aproape o treime din propriul neam, conduși de unul dintre absurdele idealuri comuniste pe care le-a cunoscut omenirea.

Luna trecută m-au adus pașii în aceste locuri, și mărturisesc că, chiar dacă au trecut peste 40 de ani de la genocid, amintirea lui e încă vie. Nu există nimeni care să nu fi pierdut pe cineva drag, iar în locurile publice se întâmplă să întâlnești orchestre de invalizi, victime ale minelor, cântând muzică tradițională. Cu toate acestea, m-a surprins că nu vezi cerșetori întinzând mâna, ci doar oameni care se străduiesc să câștige o pâine în mod cinstit.

O inițiativă bine-venită este și Artisans d’Angkor, companie semipublică creată la finalul anilor ’90 pentru a ajuta tinerii din zone rurale să-și găsească de lucru în apropierea casei. Funcționând ca proiect educațional care le oferă competențe profesionale celor care locuiesc în comunități dezavantajate, Artisans d’Angkor încurajează tinerii să deprindă, în decursul a 6-9 luni, meșteșuguri precum olăritul, sculptura în lemn, ceramica, argintăria, țesutul mătăsii și altele.

Există 48 de ateliere în provincia Siem Reap care oferă locuri de muncă pentru 1.100 de persoane, dintre care 800 de artizani. Interesant este că înșiși artizanii au format o asociație care deține 20% din acțiunile companiei, iar produsele realizate de ei sunt cel mai bun cadou pe care cineva l-ar putea face după ce vizitează Cambodgia. În plus, prin intermediul organizației se revitalizează și păstrează tradiții străvechi, într-o perioadă în care consumul responsabil trebuie să primeze.

Și pentru că se organizează gratuit câte două tururi zilnic pentru turiștii interesați să afle mai multe despre mătasea cambodgiană, nu am putut pierde această ocazie, și bineînțeles că am plecat de acolo cu o mică eșarfă din mătase, pe care o prețuiesc și mai mult de când am aflat cât durează fabricarea sa și câtă muncă a cumulat.

Programul Artisans d’Angkor a fost implementat grație unei inițiative a Uniunii Europene numită REPLIC, care s-a desfășurat între 1998 și 2001, pentru păstrarea obiceiurilor tradiționale cu rădăcini în cultura khmeră.

Am vizitat cultura de duzi de cinci hectare care înconjoară ferma de mătase Angkor, cu 18 tipuri de duzi din toate zonele Asiei, unde ni s-a explicat întreg procesul tradițional prin care se naște mătasea. Am parcurs drumul de la viermii albi ronțăitori de frunze până la larvele care se transformă în coconi și apoi în fire brute, care sunt mai apoi filate tradițional, finisate, vopsite, spălate și țesute la războaie de lemn, fir subțire după fir subțire, grație răbdării unor Penelope cambodgiene cu ochi alungiți. Astfel, dacă ciclul unui vierme de mătase durează 47 de zile, întreg procesul fabricării unei eșarfe poate merge până la șase luni! În jur de 80% din coconii de mătase sunt „sacrificați” pentru fire, restul de 20% se păstrează pentru a produce alți viermi. Fiecare cocon de mătase oferă 100 de metri de fir brut și alte 200 de metri de fir fin, așa că într-o eșarfă pot intra de la 80 la 100 de coconi de mătase, iar pentru o cămașă peste 1.000 de coconi.

Când privești viermii albi răsucindu-se și ronțăind frunzele de dud, ți-e greu să-ți imaginezi că vor da naștere unor minunății de haine, eșarfe și genți îmbrăcate în mătase. Dar rezultatul e spectaculos, chiar dacă munca e pe măsură. La ferma din Cambodgia am învățat două lucruri: că mai există încă pe lume, în era vitezei, oameni dispuși să învețe meșteșuguri chinuitor de încete și că dacă în țări precum Cambodgia se încurajează înființarea unor astfel de organizații, de ce n-am face-o și noi?!