Chiar dacă în zona textilelor de casă partea leului este deținută de companiile asiatice, conceptul proximității față de piață nu a dispărut. Am aflat de la Marten Perridon, sales & key account manager la Royal Vriesco, despre afacerea cu perdele la comandă fabricate în Olanda și de câțiva ani și în Bosnia.
Pornind de la conceptul sustenabilității, fabrica investește continuu în programe de reducere a deșeurilor, a consumului de apă și în energie verde. Dar are și o abordare prietenoasă cu cei din jur, oferindu-le consumatorilor și clienților care doresc participarea la tururi ale fabricii.
Royal Vriesco are patru branduri, A House of Happiness, VIF Projects, Matt&Co și byTzum. Fabrica cu o tradiție de 100 de ani are 130 de angajați în patru puncte din Olanda și unu în Belgia. Acum patru ani a inițiat o colaborare și cu un atelier din Bosnia, astfel că beneficiază de o capacitate mărită. Conceptul de la care pleacă este acela de business sustenabil, de aici a pornit și colecția verde, cu perdele făcute din poliester reciclat din PET-uri. În plus, fabrica folosește tehnici de imprimare cu un consum redus de apă de până la 80%, și până și ambalajele în care se trimit perdelele sunt din material reciclat. Ținta companiei este ca până în 2025 să recicleze cel puțin 95% din deșeuri, iar Programul de sortare este primul pas făcut în această direcție. Și energia folosită de compania olandeză este parțial verde, grație celor 716 paneluri solare care generează anual peste jumătate din consumul de electricitate. În prezent, peste 8% din colecția brandului constă din materii prime reciclate, iar ținta stabilită este de a crește cu 2% în fiecare an.
Cine sunt clienții companiei?
Avem o multitudine de clienți, de la angrosiști la clienți finali sau proiecte speciale.
Lucrați și pentru industria de croazieră?
Nu avem multe proiecte pentru această industrie, dar fiecare dintre ele presupune o comandă mare. Materialele pe care le folosim pentru cruising sunt diferite de cele folosite pentru consumatorii finali, în sensul că au anumite specificații tehnice precum ignifugarea. De obicei, lucrăm pentru navele de croazieră întregul proiect, dar uneori ne solicită anumite tipuri de țesături. Dacă un client vrea să aibă un anumit design, putem să-l imprimăm noi. Avem la dispoziție un printer digital de tip nou, care nu folosește atât de multă apă ca acela tradițional. Pentru o rolă de țesătură de 40 de metri, de exemplu, economisim o mie de litri de apă comparativ cu imprimarea clasică. Am cumpărat acest utilaj de ultimă generație anul trecut, este foarte rapid. Mai important, nu are nevoie de pregătire pre- și postimprimare.
Funcționalitatea este foarte importantă pentru noi, și se reflectă în perdelele cu rol izolator, ignifug, de reducere a zgomotului sau opace pe care le oferim. Avem în total peste 2.000 de țesături de perdele la dispoziție și 300 de materiale cu o puternică valoare adăugată din care clientul poate alege.
Aveți printre clienți și hoteluri sau companii mai mari?
Exportăm în peste 40 de țări din lume, din Croația în Camerun, Norvegia sau Noua Zeelandă. Depinde de la caz la caz, în unele piețe avem angrosiști, în altele consumatori finali, iar în altele proiecte punctuale. Anul trecut am împlinit 100 de ani de existență, și am obținut titulatura de Furnizor al Casei Regale din Olanda. Faptul că purtăm marca regală este o mare onoare pentru noi și certifică faptul că suntem de încredere și că avem valoare.
Cum puteți susține producția în Olanda, sau unde produceți?
Cumpărăm doar țesătura și apoi confecționăm produsul final. Avem două unități de producție, în Olanda și Bosnia, fiecare cu specificul ei. Oferim propriile noastre colecții, iar țesăturile le achiziționăm de la furnizori diverși, dar avem exclusivitate asupra lor pe plan internațional. În sediul din Olanda, unde tocmai am inaugurat o nouă clădire, avem propria echipă de design, patru showroomuri, iar fabrica este în Lilewater, unde avem și capacități de producție.
Este o provocare să găsești oameni care să coasă în Olanda?
Sigur, însă ne-am descurcat. Am lucrat acum doi ani la un program intern cu școala locală pentru a specializa personalul, am implicat o asociație care sprijinea persoane aflate în situații economice dificile și astfel am adăugat și o componentă socială afacerii. Asociația se cheamă LAP (Love.Attention.Progress) și am încercat să-i integrăm pe acești oameni înapoi în societate, oferindu-le un loc de muncă. La început au făcut operațiuni simple, dar ușor-ușor au învățat și unii dintre ei au rămas chiar în fabrica noastră.
Cum merg afacerile și ce semnale aveți pentru 2020?
Chiar acum am discutat cu un client din New York despre ce bine era acum 20 de ani, când totul era posibil și niciun munte nu era prea greu de cucerit! Sigur că vremurile se schimbă și acea perioadă nu se va mai întoarce. Dar când plutești și ești pe val este bine, progresezi…
E mai bine sau mai rău? Ce piață crește?
E dificil de estimat, dar Germania este principala noastră piață. Chiar dacă suntem un jucător mic, o piață cu 75 de milioane de oameni are potențial. Cred că anul acesta va fi la fel ca 2019, ne vom menține pe același trend stabil. Nu am încheiat anul cu pierderi, a fost o creștere, dar nu semnificativă.
Aveți planuri de extindere?
Nu vom mai deschide o nouă capacitate, pentru că pe cea din Bosnia a luat startul în 2015, deci nu mai este cazul. În 2017 am inaugurat acolo încă un spațiu de producție cu două etaje și am stabilit legături cu o școală cu profil tehnologic textil, ai cărei elevi au venit la noi să facă practică, iar unul chiar a rămas ca angajat după terminarea studiilor. În schimb, avem planuri să ne extindem cu showroomuri în Germania, dar nu pentru moment.
În schimb, dezvoltăm și combinăm sute de modele exclusive și o gamă largă de tipuri de țesături. Echipa noastră de designeri începe să lucreze la colecție cu un an în avans și face colaje, schițe de inspirație, se documentează din ultimele tendințe, consultă specialiști în tendințe și călătorește mult. Fiecare design este original și de asemenea păstrăm legătura cu țesătoriile cu care colaborăm. Colecția noastră continuă să crească, iar de două ori pe an lansăm una nouă.