În timp ce rechinii imobiliari se luptă pe terenuri din centrul capitalei și construiesc blocuri înalte pentru profituri fabuloase, proprietarul unui business din confecții readuce la viață o clădire istorică.

Iubitor de frumos, Florin Trăsnea a investit într-o casă-monument din zona Unirii, o clădire cu o istorie bogată și o arhitectură impresionantă, pe care a scos-o din uitare și i-a dat o nouă șansă. Acolo și-a amenajat atelierul și birourile, și tot acolo este amplasat și showroom-ul plin cu rochii de mireasă care par să se desprindă dintr-o poveste cu prințese.

Lovindu-se de dificultatea de a găsi constructori de tipare, proprietarul TAF România și-a diversificat propria afacere pentru a îngloba și servicii de design și consultanță, inclusiv preproducție, mostrare, gradare și tot necesarul, până la producție de serie. Om de vânzări, Florin Trăsnea lucrează în domeniul textilelor de 30 de ani, și recunoaște că are o echipă foarte bună „fără de care nu aș putea realiza nimic”

Cum ați început?

Ne-am gândit să înființăm o firmă care să le aibă pe toate. În cadrul companiei avem inclusiv un designer care transpune în schițe dorințele și viziunea clienților care doresc să-și lanseze o colecție. Se poate începe chiar de la o fotografie. În plus, avem trei constructori de tipare și alți 12 cu care colaborăm part-time în București și în țară, pentru că volumul de lucru e mare. În momentul în care le asiguri o cadență, sunt și ei interesați.

Și cum vă merge?

Clienții care apelează la serviciile noastre sunt mai mult externi. Cei interni sunt în general mai nesiguri și necunoscători. Sunt oameni pasionați de modă, care au căutat anumite tipuri de produse pe piață și pentru că nu le-au găsit, s-au gândit să-și încerce norocul și să le ofere chiar ei.

Există perioade aglomerate, când încep să se lucreze colecțiile de primăvară/vară, tot mai aproape de lansarea pe piață, ceea ce creează un volum brusc de lucru. Dar avem și clienții noștri de bază cu care discutăm colecțiile începând din septembrie, și care au inclusiv propriile creații de țesătură.

Le oferim clienților consiliere cap-coadă, deoarece unii sunt la început de drum și atunci totul li se pare foarte complicat. Dar dacă cunosc businessul trecem la partea tehnică, la ceea ce-și dorește fiecare și de ce, inclusiv idei de marketing sau trenduri de piață. Majoritatea nu știu cui se adresează și apelează pentru cusut la vreo mătușă. Din zece clienți care vin, doar doi-trei știu despre ce e vorba.

Ce așteptări au acești clienți privind serviciile pe care le oferiți?

Sunt mulți care nu cunosc prețurile manoperei, subevaluează aceste servicii sau apelează la nespecialiști care le oferă tarife nejustiticat de mici. Noi de fapt ne luptăm cu oamenii care lucrează la negru. Sunt foarte multe ateliere care s-au închis, iar foștii lor angajați sunt acum niște „șomeri” care muncesc foarte frumos de acasă, ajustează haine sau colaborează cu câte un designer. Ei bine, aceștia oferă alte prețuri decât noi pentru că nu plătesc niciun fel de taxe la stat.

Costul real ale unei ore de manoperă la un atelier mai mic decât al nostru este între 12 și 15 euro/muncitor.

Asta presupune cineva care-ți face produsul cap-coadă?

Evident, iar noi după ce discutăm cu clientul pe colecții, schițe și volumetri, trecem la tipar. Oricât ar fi de bun constructorul de tipare, în momentul când lucrează cu inegalități, chiar dacă pornește de la niște formule de bază ale tiparului, la un moment dat lucrurile se pot schimba. Majoritatea vor un tipar pe o anume țesătură, dar noi ne-am lovit în decursul timpului de diferențe mari chiar între trei role ale aceluiași lot, iar două s-au deformat în alt fel.

Nu oferim țesături, deoarece fiecare are viziunea proprie visavis de ceea ce vrea să obțină,  nivelul său de calitate și preferințele pentru anumite țesături. Însă pentru colecțiile proprii, lucrăm cu ață de calitate de la Rama și Amann sau fermoare de la YKK, chiar dacă sunt mai scumpe. Dar nu poți obliga clienții să le folosească, fiecare își cunoaște bugetul.

Oferiți și producție efectivă?

Putem să livrăm până într-o sută de bucăți aici, iar dacă este vorba de mai mult apelăm la 18 ateliere din toată țara cu care colaborăm de mult timp. Avem toate utilajele necesare pentru mostrare, lucrăm cu Gerber, iar valoarea investiției depășește 300.000 euro. Am avut norocul de a cumpăra acum șase ani fostul business al primului producător de blugi cu capital integral românesc. Așa am ajuns să am utilaje, de la cele necesare confecțiilor ușoare până la cele mai grele și putem face orice.  La un moment dat am lucrat chiar ținute pentru militarii din Afganistan sau uniforme personalizate pentru companii.

Care dintre toate serviciile dvs. este pe creștere în prezent?

Unul fără altul nu merg. Fie că facem schițele sau că vine clientul cu fotografiile, de obicei merge pe mâna noastră și la tipare. Mai încolo, serviciile de mostrare sunt separate, la fel și producția efectivă. Dar este bine să meargă împreună cu mostrarea, ca să fie o legătură directă și imediată. Clienții cu care lucrăm de mult ne trimit direct țesătura și accesoriile. La prototipare, invităm clientul la o probă, iar celor externi le trimitem prin curier mostra. Se știe că în preproducție se investește, dar dacă probele tehnice, stilurile de montaj și cusătură sunt făcute, producția efectivă este mai puțin costisitoare.

Și cum merge, lumea are probleme?

Consider că suntem în cădere liberă. În primul rând avem „norocul” să ne conducă niște guverne interesate să bage economia românească în faliment, care măresc salariile de la stat ca să creeze o concurență neloială cu firmele private. Apoi, angajatul are numai drepturi, iar angajatorul doar datorii. Dacă angajatul își ia geanta și pleacă, statul nu zice nimic. Dar ce se întâmplă când rămâi cu o comandă mare și ai un contract cu penalizări? Intri în faliment. S-au desființat școlile profesionale, iar tinerii au fost mințiți că pot face și altceva în afară de ceea ce pot de fapt. Pe vremuri era o mândrie să știi o meserie, acum ne dăm seama că toți vânzătorii sau taximetriștii au o facultate. Iar după ce că nu ai forță de muncă, statul nu te lasă nici să aduci muncitori din afară.

Mai este România o țară ieftină?

Încă n-am pierdut teren, omul vine la noi, vede care sunt prețurile, lucrează o colecție apoi se duce în Polonia, Serbia și se întoarce pentru că nu au același nivel de calitate. Dar mai sunt surprize să-ți ofere cineva 4 lei pe manoperă, tot din cauza celor care lucrează la negru și strică piața. În plus, pentru a-și ține oamenii la mașină în perioadele slabe, unii lohniști preferă să ia comenzi ieftine, doar să nu-și piardă angajații. Practic, în extrasezon se devalorizează piața, și de aici apar prețurile derizorii la manoperă. Mi s-a întâmplat ca un client să-mi spună că în România sunt prețurile la jumătate față de China. Probabil tot din cauza celor disperați să-și țină oamenii în fabrică în perioadele slabe.

Se va merge vreodată pe trasabilitate?

Nu în decursul vieții noastre. În China sunt firme care-ți pot scrie pe produs orice vrei, inclusiv Made in SUA, și chiar îți facturează în SUA dacă vrei. Și eu am avut cereri din Statele Unite, dar mi s-a oferit 4$ pe o pereche de blugi. Deci vor prețuri de China, dar calitate europeană. Am fost la un târg la Las Vegas și am făcut senzație cu rochiile noastre, tuturor le-au plăcut până la prețuri. Și nu e vorba doar de piața americană, s-a dezvoltat o cultură a prețurilor mici. Cine mai pune preț pe calitate? Fără să se gândească că dacă e prețul mic, fie e vorba de un sclavagism modern, fie bagi în faliment patru fabrici locale.

Se va schimba vreodată mentalitatea?

Doar când va intra toată economia în faliment. De vreo patru ani avem o criză de supraproducție, generată tot de China care lansează câte un milion de bucăți cu 1$/bucata. Toți marii retaileri au început să se promoveze, chiar și cei care se vindeau singuri înainte. Recesiunea este reală, o sesizăm la clienții din afară. Cei care înainte plasau 10.000 de bucăți, acum lansează doar 500 pentru că rulajul e greu. Dar diversitatea mare înseamnă copiere, iar asta ține prețurile jos pentru că dacă două produse seamănă, omul îl va alege pe cel mai ieftin. Să faci o haină este o artă și un chin, dar să ți se ofere 5 lei…

Ar putea exista un preț minimal la nivel de ramură, pe produs? Sau e o utopie?

Nu, pentru că economia subterană a confecțiilor este foarte mare. Nu poți să produci drugi de fier în apartament, dar sunt pline anunțurile de femei care iau de lucru acasă. Și totuși profesioniștii care să lucreze produse cap-coadă sunt greu de găsit. Eu am avut 40 de angajați, iar acum mai am doar șapte. Dar sunt specialiști, oameni care își doresc mai mult, chiar dacă diferența de salariu este mare. Orice proprietar de afacere trebuie să se adapteze la piață, să cunoască care e capacitatea reală de a munci a angajaților într-un atelier unde se fac de toate. Nu va putea să-ți facă 20 de perechi de pantaloni pe zi.

Se pot face planuri de viitor?

În România nu prea ai timp să construiești afaceri, pentru că nu știi ce va fi peste trei ani. A promovat statul român faptul că a mărit salariile? Nu. Au tot crescut salariile și utilitățile, prin urmare și noi suntem obligați să creștem prețurile clienților. Iar ei nu mai înțeleg nimic, probabil că se simt furați. Pe statul român nu-l interesează că acel client va migra în altă parte.

Aveți și brand propriu?

Pe lângă ceea ce oferim ca servicii, avem și propriile colecții de rochii de seară și de mireasă, plus o linie de streetwear. Se cheamă Laina Couture și TAF România, și am fost cu ele la târguri din Barcelona, Germania sau Statele Unite. Anul acesta am schimbat linia produselor și poziționarea brandurilor, mergem pe țesături făcute pe comandă, multă manualitate, broderii, aplicații și un design mai tineresc. Au fost ani în care mergeam la toate târgurile, cu colecții peste colecții, nici noi nu mai știam ce se întâmplă. Dar mi-am dat seama că trebuie să respirăm, să scoatem o colecție pe an, nu șase, pentru că volumul nu e bun și riști ca piața să te confunde cu China. Încă n-am renunțat să facem rochiile de mirese aici. Ca și ceilalți colegi din breaslă, încearcăm să ținem de steag, cum s-ar spune. Dar nu știm cât timp ne va mai permite statul să facem asta…