Daniel Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a declarat într-un interviu la Digi24 că în fabricile de confecții muncitoarele lucrează mult prea aproape unele de altele și că trebuie văzut dacă este nevoie de măsuri pentru a sprijini fabricile în a distanța mai mult procesul de producție.

Daniel Popescu a făcut referire la închiderea unei fabrici de confecții din Caracal, unde Direcția de Sănătate Publică Olt a constatat că opt angajate erau confirmate pozitiv în urma testării pentru COVID-19. Ministrul a mai precizat că necesarul României este de 100 milioane de măști, din care doar 20% poate fi asigurat pe plan local, restul se importă.

El a avut întâlniri cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) şi Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), pentru a discuta despre comercializarea materialelor sanitare de protecţie, dat fiind faptul că din data de 16 mai va fi obligatorie purtarea măştilor de protecţie în transportul în comun şi în spațiile publice închise.

La întâlnire a participat şi Bogdan Stănescu, preşedintele Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. În urmă cu o săptămână, SAPE a anunțat public completarea obiectului de activitate al companiei cu încă unul, secundar, respectiv comercializarea de produse farmaceutice și echipamente medicale, decizie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor SAPE, la începutul lunii aprilie.

„SAPE va achiziționa, de la furnizori și producători din România, produse și echipamente medicale la cel mai bun preț, pe care le va comercializa către spitale, instituții publice sau persoane juridice private sau de stat interesate de achiziția de astfel de echipamente,” se spune într-un comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

„Din 16 mai va exista obligativitatea să purtăm măşti de protecție şi vreau să mă asigur că există stocuri suficiente pentru populație şi să evităm specula. De asemenea, vreau să vă anunț că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin SAPE, poate asigura materiale, atât de la cei 9  producători români, dar şi prin import, prin cooperarea stat cu stat. Toate echipamentele vândute de SAPE respectă standardele în vigoare. Aceste măşti vor fi vândute la un preț de 2 lei/mască + TVA. Desigur, vă încurajez să achiziționați aceste măşti la cel mai mic preț al pieței. Ca să concluzionez: principalul nostru scop e să avem măşti pentru populație, la prețuri cât mai mici. Nu impunem un preț, vrem doar un preț competitiv”, a declarat ministrul Economiei.

De asemenea, ministrul și-a prezentat disponibilitatea pentru o nouă serie de întâlniri, în cursul săptâmânii viitoare, pentru a discuta despre situația la zi a stocurilor de materiale de protecție.