Haine, bijuterii, cosmetice, articole pentru casă, asezonate cu inițiative de întrajutorare pentru oameni cu suflet bun – toate au fost reunite de două tinere antreprenoare sub umbrela ZoriDeRomânia, o platformă online care vinde NUMAI branduri românești de producător.

Este un proiect pornit pe timp de pandemie al cărui scop este, după cum îmi dezvăluie Irina Witek, una dintre fondatoare, mai degrabă promovarea brandurilor locale decât generarea de profituri uimitoare. Până și vânzarea finală se face tot de producători, prin redirecționarea către site-urile lor. Dar componenta de marketing, care deseori le lipsește celor aplecați spre producție, este acoperită de platforma nou-înființată, pentru că fără ea „poți fi cel mai bun din domeniul tău, dar să nu te știe nimeni”.

 

Care este povestea ta, cum ai ajuns la retailul online?

ZoriDeRomânia este povestea a două prietene care și-au pus toată strădania și cunoștințele acumulate în realizarea acestei platforme de promovare a celor care produc lucruri minunate aici, în România. Am început înființând prima agenție de hostesse din România, apoi târgul PetExpo dedicat animalelor de companie, în continuare lucrurile s-au desfășurat cumva în cascadă, purtându-mă în domeniul bancar, al soluțiilor software sau al turismului. Cătălina Starcu are peste 15 ani de experiență în managementul clienților de business, precum și persoane fizice, așadar a venit natural să începem acest proiect împreună, având skill-uri complementare.

Alegerile pe care le-am făcut în ultimii 15 ani m-au purtat prin experiențe diferite, în sectoare variate de activitate, dar pornind de la ceea ce consider că este motorul oricărui business, și anume marketingul. La modul cel mai simplist vorbind, fără el poți fi cel mai bun din domeniul tău, dar să nu te știe nimeni, sau inversJ Era previzibil faptul că online-ul va câștiga teren în fața offline-ului pe absolut toate fronturile, ritmul însă ar fi fost mult mai lent într-un context normal. Perioada actuală va duce la o resetare în ceea ce privește retailul online.

De ce branduri românești, ce te-a motivat să inițiezi acest proiect? Te ocupi singură de el?

E o idee care s-a cuibărit de mult timp în mintea noastră, însă până acum n-am avut răgazul necesar de a-i da o formă și a o pune în practică. Ne plăceau de mult timp câteva branduri românești cărora le eram fidele, unele sunt deja pe ZorDeRomânia, și totodată aflasem deja, chiar de la ei, cu câte piedici au de-a face zi de zi, într-o piață supraaglomerată de produse de import, de multe ori mult mai slab calitative. Așa că am zis: dacă noi nu putem, atunci cine?!:)) Și ne-am pus pe treabă.

Cum ai făcut selecția, cum ai găsit mărcile listate? Cum au reacționat producătorii locali/mărcile?

Platforma este dedicată exclusiv producătorilor din zona de non-food, cred că și aici este nevoie de ceva mai multă susținere în perioada aceasta. De aceea ne și limităm la un număr de maximum 12 producători pentru fiecare categorie, cum este cea destinată hainelor pentru femei de exemplu, pentru că vrem ca fiecare dintre producătorii cu care lucrăm să beneficieze de o cât mai bună vizibilitate, ca fiecare brand să fie promovat eficient și să nu se piardă într-un ocean de alte informații.

 

Am stabilit parteneriate cu producători cu care am fost în primul rând pe aceeași lungime de undă, lucrurile acestea se simt, am avut șansa de a cunoaște oameni absolut extraordinari. De asemenea, am încercat să acoperim o arie cât mai mare de gusturi, să oferim diversitate celor care vizitează ZoriDeRomânia. Absolut orice, indiferent de preferințe și exigențe, găsești fabricat în România, la o calitate exemplară. E mare păcat că nu se fac mai multe eforturi de promovare și susținere a producătorilor locali. Dar acum s-a rezolvat, s-a lansat ZoriDeRomânia. 🙂

 

Cei mai mulți dintre producători, să zic undeva la 90% dintre cei cu care am discutat până acum, s-au bucurat să audă de ZoriDeRomânia și ne-au felicitat. Cred că aceasta este cea mai mare mulțumire pentru noi. Mulți dintre ei, cu experiențe nu foarte plăcute cu marketplace-uri care nu le generaseră niciun beneficiu, au văzut în platforma noastră șansa de a-și crește brandul, astfel încât vânzarea să se facă direct de pe site-ul lor.

Cum vei genera venituri, ce tip de parteneriat ai cu mărcile listate?

Am încercat să găsim varianta optimă, încât să generăm un beneficiu cât mai mare celor cu care colaborăm, crezând cu tărie că dacă facem lucrurile cât mai bine, multe alte lucruri bune se vor întâmpla. Producătorii care au o pagină în ZoriDeRomânia plătesc un abonament lunar, contravaloarea aproximativ a două pizza :). Mulți ne-au întrebat ce business e acesta, noi de unde câștigăm. Știm că este o perioadă grea, pentru absolut fiecare dintre noi, deoarece toți suntem, am fost sau vom fi afectați într-un fel sau altul de contextul economic actual, care nu-și va schimba parametrii prea curând, așa că toate veniturile generate din aceste taxe sunt redirecționate exclusiv către mentenanța platformei și promovarea brandurilor pe care vrem să le facem cunoscute cât mai multor români. Pe site sunt prezente și câteva asociații umanitare, bineînțeles în mod gratuit, și ne dorim tare mult ca aceia dintre noi care le vizitează site-urile să nu ezite niciun moment în a face un bine cât de mic unor oameni care au, din păcate, mare nevoie.

Pandemia a dat peste cap planurile tuturor. Cum le-a influențat pe ale voastre, cum e să începi un proiect pe timp de criză?

Cred că este vorba despre adaptare la schimbare și exersarea acestei capacități pe care o avem cu toții, chiar dacă poate nu bănuim. Personal, în ciuda inconveniențelor și a aspectelor negative cunoscute de noi toți, pandemia a venit ca un timp de făcut lucruri nefăcute și de gândit gânduri negândite. Ne-a dat timpul de care aveam nevoie pentru a ne organiza. Începerea unui proiect nu este simplă, indiferent de contextul economic, greșeli se pot face la orice pas. Dar dacă îți dorești cu adevărat și muncești pentru țelul tău, mai devreme sau mai târziu lucrurile se rânduiesc favorabil. Perioada actuală va duce la o resetare în ceea ce privește retailul în general și în special cel online.

Cât ați investit până în prezent? 

Tot ce înseamnă ZoriDeRomânia este exclusiv rezultatul muncii noastre, n-am apelat la niciun serviciu externalizat în vederea creării platformei, așadar investiția se măsoară în timpul pe care l-am alocat. Și nu este deloc puțin, este parte din viața noastră, și ne place.

Unde îți propui să duci ZoriDeRomânia? 

Ne dorim ca www.ZoriDeRomania.ro să fie accesat de toți românii atunci când pornesc în căutarea online a unui produs vestimentar, de marochinărie, cosmetice, bijuterii sau decorațiuni de interior. Să știe că acolo e locul unde sunt anunțate ofertele speciale, găsesc coduri de reduceri sau văd ultimele colecții lansate. Să fie un reper al cumpărăturilor online pur românești!