Pe Alexandra Crișan am întâlnit-o inițial în calitate de clientă, pe când se ocupa de vânzări și marketing la un cunoscut furnizor de accesorii din București. Și-a urmat cu seriozitate pasiunea pentru creația de modă, a urmat cursuri de croitorie, cusut și stilism, astfel că atunci când am reîntâlnit-o a fost în calitate de participantă la concursul Inspired Fashion Design, pe care revista noastră îl organiza în rândul tinerilor pasionați de modă din toată țara. Concurs la care a și câștigat premiul 1, la ediția din 2014.

Styling & creative direction: Alexandra Crișan/Iulian Andrei Bușan

Foto: Cătălina Cucoanes/Alexandru Dumitru/Georgiana Feraru

Makeup: Alexandra Crișan/Ioana Roman/Oana Dor

Modele: Iulia Crișan/Corina Sucarov

Cu studii în economie, ar fi putut foarte simplu să îngroașe rândurile vreunei multinaționale, dar a ales calea cea grea și strâmtă, a sufletului, însă cea care-i oferă mai multe bucurii și libertate. Astfel, Alexandra muncește din 2014 încoace zi de zi în atelierul ei, construindu-și visul frumos, dar deloc lipsit de sacrificii. Brandul său Sensorium pleacă de la ideea “acoperă trupul, descoperă sufletul”, crezul după care își ghidează și viața.

Care este primul show de modă pe care l-ai văzut și ce impresie ți-a lăsat?

Prima dată când am văzut live un show de modă a fost în 2001 la Fashion Week, Iași. Nu aveam invitație; m-am strecurat rapid pe lângă gardieni. Eram studentă în anul I la Facultatea de economie și administrarea afacerilor și, în paralel, studiam moda și construcția tiparului din cărți și cursuri prin corespondență. Atunci mi-am promis că, indiferent cât timp îmi va lua, într-o zi voi oferi lumii ceva spectaculos prin creațiile mele.

Ce designer a avut cea mai mare influență asupra ta și de ce?

Deși îmi plac mai mulți designeri, Yohji Yamamoto ocupă un loc special în sufletul meu, datorită modului diferit de a aborda moda și viziunii sale atipice asupra conceptului de feminitate. Ce mă impresionează la el cel mai mult este capacitatea de a sublima suferința produsă de moartea tatălui său, transpunând-o în artă și nevoia de a proteja femeia, abordând haina ca scut social.

Ce-ți place cel mai mult la modă? Ce te pasionează la ea?

Consider că moda este mult mai mult decât crearea unei siluete prin linii și cromatică, ea este modalitatea noastră de a ne integra în societate sau de a ne izola de ea, modalitatea de a ne exprima personalitatea sau de a ne crea un sine fals. Mă pasionează natura duală a modei și consider că, dacă ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine suficient de bine, putem folosi îmbrăcămintea pentru a avea acel sentiment de coerență, a ne simți bine în propria piele și, mai mult decât atât, pentru a evolua către acel sine ideal spre care tindem.

Cum ai reușit să îți dezvolți brandul propriu Sensorium? Cât efort a necesitat și cum îți merge în prezent?

Despre efortul depus pentru dezvoltarea brandului și despre filosofia din spate ar fi multe de zis, însă cel mai important este rezultatul. Pe tot parcursul acestor ani am mers pe ideea de interdependență între modă și psihologie.

Deși în prezent întreaga industrie textilă are de suferit din cauza schimbărilor neașteptate care au avut loc la nivel socioeconomic, hainele rămân pentru noi atât refugiu, cât și terapie – practic, ne definesc, fac parte din noi.

În ciuda scăderii care a avut loc la nivel economic, voi încerca mai mult decât până acum să le ofer clienților posibilitatea de a-și regăsi echilibrul sufletesc prin ceea ce poartă. Cel mai mult îmi lipsește participarea la târguri, mi-e dor de interacțiunea directă cu oamenii.

Care au fost comenzile cele mai speciale, care ți-au rămas în minte?

Ținutele la care am lucrat cu cel mai mare entuziasm au fost cele pentru Corina Sucarov. Aș putea spune că am gândit la fel și lucrurile au mers cursiv. Ea a știut cel mai bine să dea viață hainelor și să exprime trăirile pe care le-am avut atunci când lucram la ținutele ei. O experiență deosebită au fost și comenzile din străinătate, la care am lucrat fără probă, doar pe bază de măsuri trimise de cliente și care au ieșit perfect.

Câte colecții ai scos până acum și care ți-e cea mai dragă? Care e povestea din spate?

Până acum am scos unsprezece colecții, la a douăsprezecea lucrez în prezent. Colecția mea de suflet rămâne R-Evolution. În spatele ei este o poveste foarte frumoasă, aș putea spune că datorită acelei experiențe am ajuns să fac haine. Cu un an înainte de Revoluția din 1989 vizitasem Timișoara, unde mă împrietenisem cu o fetiță puțin mai mare decât mine. M-a impresionat faptul că ne uitam împreună la televizor, la un program de balet, și mi-a dăruit o rochie verde cu inimioare albe; și acum o țin minte. Când a avut loc Revoluția, eram la bunici, la Bacău și am fost martoră la conversația lor, din care am aflat că fetița respectivă a murit împușcată. Am rămas foarte contrariată, știind că doar oamenii bătrâni mor, copiii nu… Pentru mine era imposibil să fi murit. Probabil de atunci am rămas pasionată de stilul military, uneori combinat cu accente feminine, preluate din rochiile de balerină.

Ce se întâmplă cu moda în acest moment, ce transformări vezi la nivel micro?

În prezent, din cauza reacțiilor în lanț care au avut loc la nivel socioeconomic, micile afaceri au de suferit, unele chiar dau faliment. Pentru a supraviețui situației de pe piață, designerii români ar trebui să lanseze produse cât mai nișate, să-și definească extrem de bine piața-țintă și să o targeteze corespunzător. Este foarte important să ținem pasul cu nevoile clienților. Moda capătă o tentă din ce în ce mai androgină, probabil datorită stilului de viață și faptului că nu mai există diferențe mari între femei și bărbați în ceea ce privește rolul social. Accentul este pus pe comoditate, oamenii sunt mai activi decât acum câțiva ani, din ce în ce mai grăbiți, petrec mult timp muncind. De aceea, își doresc haine ușor de întreținut și de purtat.

Totuși, există și piese atemporale, pe care orice femeie și le-ar dori în garderobă. Indiferent de direcția către care s-ar îndrepta moda, subconștient asociem femeia cu rochia.

Ai și alți creativi în familie sau de unde moștenești talentul? Ce ar fi vrut părinții tăi să devii când erai mică sau ce ți-ai dorit tu atunci?

Partea de creație nu am idee de unde am moștenit-o, probabil de la vreun strămoș mai îndepărtat, din perioada în care oamenii erau prea preocupați de supraviețuire, pentru a mai avea timp să-și manifeste latura creativă… Partea tehnică am început să o învăț de la mama mea, care lucra uneori după tipare din Burda. Fără ca ea să-și fi dat seama, reținusem pe de rost construcția diverselor tipuri de fuste, doar uitându-mă la ea cum lucrează.

Datorită înclinației mele către matematică, părinții m-au încurajat spre partea reală, arta rămânând la nivel de hobby. Le sunt extrem de recunoscătoare, în prezent matematica mă ajută cel mai mult, atât în construcția tiparelor, cât și în vizualizarea în spațiu a modelelor. Fiind bună la învățătură, părinții au sperat că voi ajunge directoare într-o firmă mare. La trei ani eu îmi doream foarte mult să devin gimnastă, însă în paralel descoperisem și pasiunea de a desena, care ușor-ușor și-a făcut loc tot mai sus în sufletul meu.