Pandemia de coronavirus nu a fost pentru toate fabricile de confecții o condamnare la moarte. Dimpotrivă. Unii manageri din industrie și-au valorificat aptitudinile și au găsit resursele necesare pentru a-și duce businessul mai departe, reușind să obțină câștiguri chiar mai mari decât înainte. Un astfel de exemplu este Blue Textile Atelier.

Sorina Clăteșteanu, fondatoarea Blue Textile Atelier, și-a construit o carieră în multinaționale înainte de a se apuca de producție de confecții textile. A lucrat în imobiliare, a fost director de vânzări la Yves Rocher și ar fi putut să-și vadă de viață având un statut călduț, de angajat. Însă și-a dorit libertate și propriul business, iar producția de confecții i s-a părut cea mai la îndemână.

A făcut de toate, de la călcat și împachetat până la vânzări și marketing. Iar după ce i s-a născut băiețelul, l-a purtat cu ea peste tot. În perioada pandemiei, volumul de muncă a crescut exponențial, și riscurile la fel. Au fost zile când se culca la 3 dimineața și se trezea la 5. Sorina este un exemplu de superfemeie care a găsit resurse în ea însăși și care a reușit să-și reîncarce bateriile zilnic, pornind mereu la drum, în ciuda adversităților.

Proiecte cu finanțare europeană

A început acum opt ani cu producție de echipamente de protecție și uniforme pentru angajații din horeca și pentru firme de protecție și pază. „Un fost coleg cu care lucrasem într-o multinațională din imobiliare avea și o firmă de curățenie. El m-a rugat să-i confecționez tricouri și șorțuri, deoarece nu reușea să le dea în lucru la fabricile mai mari”, își amintește ea.

Mizând pe nevoia de produse personalizate a multor companii, Blue Textile Atelier s-a îndreptat spre nișa echipamentelor de protecție. Într-o primă fază, a reușit să întocmească un proiect și să acceseze fonduri europene în valoare de 20.000 de euro. Așa și-a deschis primul atelier, într-o garsonieră, cu doar câteva mașini de cusut. După un prim contract de câteva sute de produse, care i se păreau foarte multe la vremea aceea, afacerea a crescut ușor-ușor și au apărut noi oportunități. A prins un alt contract cu Medlife, și lucrurile au început să se lege. Însă au fost și multe lecții de învățat. „A fost testul meu, nu mi-am dat seama ce însemna plata la 120 de zile. Or, eu veneam lunar cu bani de acasă și nu știam ce să plătesc mai întâi”, spune Sorina Clăteșteanu.

A continuat așa până când a reușit să acceseze un alt proiect european, în valoare de 40.000 de euro. Acesta i-a permis să se mute într-un sediu mai mare și să mărească echipa la cinci angajate.

De la multinațională la atelier de confecții

Sorina recunoaște că a învățat businessul producției de confecții odată ce i-a crescut și echipa, dar că nu a fost deloc ușor. Venea dintr-o multinațională și avea un alt tip de abordare a oamenilor. „Eu lucrez de la 17 ani și am întâlnit mii de oameni, dar ca în industria textilă nu mi s-a întâmplat”, spune ea.

Și-a adaptat discursul și așteptările la realitățile vieții din confecții. Își amintește că oamenii au profitat de ea, de faptul că nu știa cum să organizeze fluxul de producție, și a durat ceva până a găsit pe cineva responsabil, care să o ajute în creșterea eficienței. Astfel a reușit ca de la 10 articole pe zi cât îi lucrau angajatele înainte să ajungă la 50 pe zi.

Întârzierile la plată și prețul mic – factori destabilizatori ai afacerii

Recunoaște că i-a luat ceva timp până a aranjat fluxul producției, dar de trei ani și-a mutat sediul în zona Valea Cascadelor, a reușit să închirieze și un depozit pentru materiale și s-a stabilizat la șapte angajate. Din momentul în care a avut cine să se ocupe de operațiuni precum călcatul și împachetatul, a reușit să gândească mai clar și a analizat cifrele. „Am constatat că timp de șapte ani nu prea câștigam mare lucru.” (S.C.)

Unul dintre motive, pe lângă productivitatea care dădea bătăi de cap, era prețul mic oferit clienților.

„Ca să pot lua contracte importante și să mă lupt cu fabricile mari, am dat în prețuri. Nu mi-am dat seama ce înseamnă asta, pentru că mi-am dorit contracte mari.” (S.C.)

Nu a ajutat nici faptul că le permitea clienților să nu plătească cu lunile. Inevitabil, s-a lovit de câteva ori de rău-platnici, iar sumele datorate aproape au scos-o din joc de multe ori. „Mi-am dat seama că nu pot mări ritmul, așa că am mărit prețurile și am început să selectăm din clienții cu care colaboram”, declară directoarea de la Blue Textile Atelier.

Dar lucrurile au început să scârțâie prin septembrie 2019. Obținuse un contract mare pentru afacerea sa, de 20.000 de euro, însă acesta nu s-a mai concretizat, iar clientul nu a mai fost de găsit. După ce a realizat că are de recuperat mai mult decât și-ar fi putut permite, practic toți banii săi, a lovit pandemia. Se gândea serios să închidă atelierul și să abandonze, dar nu a vrut să-și lase angajații pe drumuri în plină criză. Așa că a început să confecționeze măști, grație unui furnizor de polipropilenă din Târgu-Mureș, cu care colabora de mult. A fost o gură de aer pentru afacerea sa, într-o perioadă când nu se găseau nețesute, și lumea nici nu știa unde să caute.

De la producție de măști și combinezoane la importuri

A investit tot ce avea în nețesute și a început să producă măști pentru o firmă de curățenie. „Făceam doar 1.500 de măști pe zi, dar m-au salvat, pentru că mi se plătea în avans.” (S.C.) Văzând că cererea este mare, a căutat foste angajate ale fabricilor care lucrau de acasă și a început să le dea de lucru. Oamenii făceau coadă în fața atelierului ca să cumpere măști, până au început să vină containerele din China. Atunci s-a reprofilat pe halate și combinezoane. Începuse să facă profit, când un contract păgubos, de aproape 7.000 de combinezoane, a destabilizat-o din nou. Și iar a vrut să renunțe, iar a trebuit să o ia de la capăt. Salvarea a venit de data aceasta de pe Facebook, unde se înființase grupul Producție Covid. Atunci a început să facă și comerț cu articole de protecție, mănuși, dezinfectante, viziere, tot ce ținea de pandemie. Producția îi mergea în continuare, dar grație oamenilor întâlniți pe grup, a reușit să vândă ceea ce avea pe stoc și a obținut comenzi noi.

Cum comenzile aveau volume mari, de zeci de mii de bucăți, a ales varianta de a lucra cu alte fabrici de talie mare. „Am colaborat bine cu patru fabrici din zona Moldovei, din Baia Mare și Râmnicu Sărat care rămăseseră fără comenzile de lohn din afară.” (S.C.)

Recunoaște că a reușit să treacă cu bine perioada crizei datorită oamenilor de pe grup, care s-au mobilizat împreună și cu care a rămas în relații foarte bune.

Chiar dacă a câștigat mult mai mult din importuri decât din producție, nu vrea să renunțe la atelier.

„Ceea ce n-am făcut în șapte ani de producție am făcut în câteva luni de comerț. Dar am muncit mult pentru banii aceștia, i-am făcut cu multă trudă”, spune ea.

A câștigat în jur de 200.000 de euro numai din comerț.

Dar în ultimele luni și jocurile de pe piața echipamentelor s-au stabilizat. În acest moment, sunt câțiva actori principali care câștigă toate licitațiile grație prețurilor mici.

Blue Textile Atelier merge în continuare cu producția, însă fondatoarea afacerii nu se gândește să-și mărească echipa. După atâtea experiențe negative, a devenit mult mai precaută. Recunoaște că pandemia a ajutat-o să-și crească afacerea și să câștige mai bine. Dar asta mulțumită comerțului, nu producției.