La Cluj Napoca va avea loc, între 17 și 19 septembrie, Transilvania Fashion Festival.

Vor susține prezentări de modă designeri autohntoni precum Kinga Varga, Alexandra Calafeteanu, Tudor Halatiu, Cătălin Chiciudean și alții, precum și străini, din Bulgaria (Dragomira OGNIANOVA, Mariana ATANASOVA), Italia (IMPERO Couture), Suedia (Imane BELMKADDEN), Spania (Julio Cesar BATTAGLIA) și alții.

De asemenea, vor fi prezente brandurile JOLIDON, IE CLOTHING, MITILIANE COUTURE, PARAPLY SOLEIL, EXORDIA, și facultățile de modă din București, Cluj, Timișoara, Oradea, Iași și din Chișinău.

Organizat sub egida European Fashion Council și FashionTV, la Transilvania Fashion Festival și-au anunțat participarea peste 40 de designeri din 10 de țări , branduri și case de modă, modele, hairstyliști, make-up artiști, fotografi, bloggeri și parteneri media alături de invitați speciali din țară și din străinătate.

Potrivit asociației organizatoare – Romanian Fashion Council – dintre invitați se vor număra și profesori ai universităților de artă din România, președinți ai clusterelor din industria textilă, reprezentanți ai Institutului de Cercetare pentru Industria Textilă și ai patronatului.

Locul de desfășurare al Festivalului este Esplanada Centrului de Cultură Urbană din Parcul Central din Cluj-Napoca, care se va transforma datorită unei logistici impresionante de catwalk, sunet, lumină și ecrane LED, într-un superb amfiteatru în aer liber, străjuit de impunătoarea clădire a Cazinoului și de istorica Fântană Arteziană amenajate în 1897, inspirate de clădirile celebrului Palat Sanssouci de la Potsdam,” se spune în comunicatul organizatorilor.