Frau Holle este cunoscuta poveste a fraților Grimm cu cele două surori, una harnică și alta leneșă. Cea harnică ajunge, prin împrejurări magice, să o ajute pe doamna Holle la curățenie, și de câte ori scutură plapuma și așternuturile o face cu atâta elan de iese puful din ele. În final, fata cea harnică este recompensată, cea leneșă pedepsită. Morala poveștii germane? Munca aduce beneficii.

 

De aici a plecat și Stefan Andorfer, directorul companiei Bohmenwald, când a fondat brandul Frau Holle. Are producție în Germania, lucru tot mai des întâlnit, și livrează pe piața europeană și internațională pilote sau plăpumi, perne și huse de saltele umplute cu puf de gâscă sau de rață tot de proveniență germană și pături din lână (de la oi din Germania).

Știu că în vestul Europei costurile de producție sunt mari. Totuși, văd în prezentarea dvs. că produsele sunt made in Germany. Caută clienții produse în funcție de țara unde sunt fabricate?

Da, faptul că sunt produse în Germania este încă sinonim cu calitatea, iar lumea caută calitate. Noi vrem să le explicăm oamenilor de unde vin produsele și care este circuitul lor de producție. Spre exemplu, un articol venit din China va fi manevrat de zeci sau sute de ori până să ajungă în casele oamenilor. Noi suntem conștienți că trebuie să și informăm lumea și să convingem clienții că livrăm altceva. Toată această mișcare din ultimii ani legată de o mai bună alimentație prinde amploare și în zona de lifestyle și oamenii sunt conștienți că este important să acorde atenție tuturor aspectelor din viața de zi cu zi.

Și se vede o schimbare?

Cred că da. Adică oamenii vin la noi și se miră de ceea ce facem, sunt curioși. Apoi made in Germany oferă referințe bune pentru vânzare deoarece oamenii au încredere în acest concept. Lumea dorește să dea înapoi comunității din care face parte, să susțină economia locală.

Unde aveți producția?

Fabrica este amplasată în pădurea bavareză și se numește Bohmerwarld. Împletim tradiția artizanală cu procese de producție moderne, în cadrul acestei companii cu o istorie de 80 de ani. Un alt aspect este transparența totală și oferirea documentației complete privind lanțul de furnizori. Pot spune că ne caracterizează trei lucruri: măiestria la orice nivel, producția manuală piesă cu piesă și nivelul de integrare verticală pe această piață extrem de competitivă.

Cine sunt clienții Frau Holle?

Avem clienți din zone diverse ale retailului, de la angrosiști la cei care au magazine în Germania sau în alte țări, fie europene, fie de pe alte continente. Ne contactează clienți din întreaga lume. Vindem și online de acum doi ani, dar pe platforme cum este zalando.com, și doar când mai au oferte de textile pentru casă. Nu lucrăm cu stocuri, ci doar la comandă, dar se pot plasa comenzi și direct pe site-ul nostru.

Cum sunt prețurile?

Avem prețuri peste medie, dar este vorba de o investiție pe termen lung, nu îți cumperi o pilotă în fiecare an, chiar dacă ai putea (râde). Iar pentru țesătura de acoperire folosim bumbac egiptean de cea mai bună calitate.