În condițiile în care Franța și Italia se plâng că nu mai au artizani, Ioana Corduneanu reușește să stârnească sinergii creatoare în România, să formeze comunități aplecate spre manufactură și să reînvie tradiții, totul în cea mai pură formă de anticonsumerism. Fondatoarea Semne Cusute este totodată și formatoarea unui curent sustenabil, pentru care militează activ și pentru care primește recunoaștere pe plan internațional.

Recent s-a întors din India, va pleca să-și spună povestea în Brazilia și reprezintă peste tot România informal, demonstrând că dacă ai un proiect valoros în care pui suflet, rezultatele nu vor întârzia să apară. Pe lângă pânza tradițională realizată în țară, recent este și reprezentanta furnizorului de fire Atelier Zitron pe piața românească. Despre cum a ajuns o arhitectă să proiecteze și să clădească o comunitate creativă plecând de la semnele românești, în interviul de mai jos.

Ce înseamnă Semne Cusute, când ai pornit acest proiect?

Semne Cusute este un demers început în iulie 2012 pe care l-am crescut pas cu pas și care a devenit un fenomen complex, care a schimbat istoria textilelor românești tradiționale și a raportării la ideea de fashion. Semnele cusute sunt un alfabet care vorbește despre noi: ce-am crezut, ce-am iubit, ce-am fost și ce-am putea fi. Ele aparțin poporului român, nimănui și tuturor.

Sunt arhitect de profesie și am fost educată să construiesc temeinic: să am o viziune, să fac o planificare, să încep cu o fundație solidă, să am structură, să cresc, să protejez o lume organizată, funcțională. Aceste principii se pot aplica unei clădiri și în aceeași măsură și unei comunități.

Fundația a fost și rămâne blogul-arhivă, unde am adunat peste 2.000 de modele de cămăși și izvoare pe care le-am selectat din diverse surse, le-am desenat în format vectorial și le-am făcut cunoscute. Am explicat că aceste modele nu sunt simple ornamente, ci informații codificate într-un limbaj vizual și scrise cu acul pe pânză. Acest limbaj vizual este universal, și a fost folosit de femei pentru a reda ordinea firească a lumii, legile vieții, locul lor în lume, ciclicitatea lumii etc. Ne putem afunda în semiotică, însă este important că oamenii au început să vadă cămășile noastre cu alți ochi, le înțeleg valoarea și le doresc din nou.

Mai mult, și-au dorit să își scrie în ele propria poveste, experiențele și emoțiile, prin urmare au vrut să învețe să croiască și să coasă și așa a început în martie 2014 grupul „Semne Cusute în acțiune”.

În șase ani, cu peste 32.000 de membri, acest grup a devenit un model în sine, a generat o grămadă de sateliți, a deschis o cale nouă, în urma căreia au pășit mulți oameni fascinați sincer sau cu interes în subiect.

Semne Cusute a urmat însă o linie clară, a crescut și s-a maturizat, și-a stabilit parteneriate cu Muzeul Național al Țăranului Român și cu Muzeul ASTRA. Aceste parteneriate au dat roade în forma unor expoziții care s-au plimbat prin Europa (Viena, Zaragoza, Geneva, Curtea Europeană de Justiție – Luxembourg, Londra, Paris) și până la Tokio, Japonia. S-a conturat apoi parteneriatul cu Fundația Google Art & Culture și avem încă multe proiecte în lucru sau planuri de viitor.

Obiectivul principal a fost salvarea și transmiterea patrimoniului imaterial și ne dorim și coasem în speranța că vom vedea cămașa cu altiță recunoscută și protejată de UNESCO.

Patrimoniul imaterial nu poate însă exista fără suport material, așa am ajuns să mă implic pentru a găsi sau produce pânze și fire cu care să coasem ca în trecut, sau cine știe, poate și mai bine.

Cum ai identificat nevoia de pânză tradițională, cine sunt clienții – beneficiarii produselor tale?

Oricine compară cu atenție cămășile noastre vechi cu „iile” produse în serie, special pentru vânzare, poate observa diferențe majore: croiul, tehnicile de lucru și scara la care sunt brodate modelele, cromatica, compoziția și mai ales materialele. M-a surprins mereu faptul că străinii par să sesizeze aceste diferențe instantaneu, în timp ce românii par să le treacă cu vederea. Am senzația uneori că românii văd cămășile noastre mult mai superficial, poate pentru că își închipuie că știu. Toți acești factori – material, tehnică, model, culoare – formează o ecuație. Dacă un singur reper nu este potrivit, armonia cade.

Cine dorește să își coasă o cămașă românească așa cum trebuie ajunge mai devreme sau mai târziu să realizeze că nu poate trișa. Cămașa este oglinda ta și fiecare neglijență este taxată. Ca să înțelegi ce ai de cusut, trebuie să înțelegi rostul fiecărui lucru și gest și întreg contextul social, istoric, comercial, cultural.

Fără pânza potrivită, toată munca este cam în zadar.

Iile produse în serie trebuie să îndeplinească două obiective majore: să fie etno-atrăgătoare și foarte ieftine, de tip fast-fashion.

Cămășile vechi erau însă gândite și lucrate pentru a asigura confort termic, libertate de mișcare și vorbeau despre purtător. Adevărate capodopere de design colectiv, aduse la perfecțiune de efortul atâtor generații, pentru care nevoia a fost cel mai bun învățător și optimizarea a fost literă de lege.

Cămășile vechi sunt arhitectură din pânză. Din bucăți drepte de pânză (fără răscroieli), folosind îmbinări și diverse tehnici de încrețire, femeile construiau un adăpost în jurul corpului și remodelau silueta. Pentru a menține faldurile și volumele dorite, pânza trebuia să aibă o anumită ținută. Nu cu pânză topită, nu cu pânză subțire sau mâneci scurte se protejau țăranii de arșiță și frig, ci cu pânză sănătoasă de cânepă și in.

Am realizat că producătorii de pânză topită și ii lucrate în serie au propriile lor interese și obiective și că nu îi interesează să se educe sau să educe publicul. Probabil și-au calculat că nu merită. Au preferat să se adreseze unui public fără pretenții.

Am înțeles că dacă îmi doresc să cos pe pânză bună trebuie să mă implic personal în producerea ei. Am ezitat mulți ani, am tot sperat să se implice alții, însă am înțeles că n-au nici experiență, nici respect pentru munca noastră sau pentru tradiții, nici interes financiar. Pentru că la început ideea părea un moft care va trece, o nișă, un deranj care nu merită efort. Eu am crezut însă că nu sunt singura nebună care se respectă și care își dorește textile de înaltă calitate.

Am apelat, într-un final, la un producător cu experiență și bunăvoință. La început nu știam ce parametri să cer, știam doar ce trebuie să obțin. La prima întâlnire, în 2017, am cerut o pânză de in fin. Mi s-a explicat că e mult mai scumpă decât cea de bumbac și că am putea combina bumbac cu in. Iar eu repetam că nu contează cât costă, trebuie să fie cel mai bun in. Iar în mai 2018 am reușit să pot oferi în shop-ul online prima pânză de cânepă 100%, inspirată de o cămașă de lucru oltenească păstrată în patrimoniul Muzeului ASTRA, Sibiu. Pânza de cânepă a fost primită cu entuziasm, dar și cu reticență. Prejudecățile s-au spulberat relativ repede, după ce s-a demonstrat că pânza de cânepă de calitate poate fi catifelată ca mătasea și răcoroasă ca briza mării. În general, puține doamne care au îmbrăcat cânepă și in s-au mai întors la bumbac. Se bucură de aceste pânze din shop clientele educate, informate, nonconformiste, cu încredere în sine.

De unde vin produsele tale, cum faci sourcingul? Ce provocări sunt?

Am adunat în shop doar produse în care cred, produse pe care le-am selectat după ce le-am testat personal în fel și chip. Am avut ca reper calitatea materialelor vechi, dar am adăugat și accente noi, rezultat al celor mai recente tehnologii. M-au fascinat firele de la Atelier Zitron, producător german de înaltă clasă, și mi se pare că trăiesc un vis frumos, ca partener al lor în România. Mătasea, lâna merinos, combinațiile cu iac, cămilă, alpaca, amestecuri de lână cu cânepă, cu mătase și in reușesc să extragă și să aducă împreună tot ceea ce poate oferi natura mai bun. Aceste texturi minunate și culorile care se schimbă în lumină sunt o doză de frumos care înlătură tot stresul zilnic.

Am avut multă vreme o obsesie pentru mătasea indigo (folosită și la cămășile noastre de pe malul Dunării spre final de secol 19) și iată că în decembrie 2019 Atelier Zitron ne-a îndeplinit visul. Am „boit” o nuanță de indigo unică, am trimis o mostră și s-a produs exclusiv pentru noi, ca să ne recuperăm și bucățica asta de fală. Poate părea neînsemnat, dar este o mică mare victorie, un pas înainte pentru recunoaștere și recuperare.

Din ce în ce mai multă lume bună află despre noi și efortul nostru și decide să ne susțină, deși suntem în contratimp.

Marea masă se bazează însă pe broderii lucrate la mașină și deci pe produse specifice. Produsele de nivel mediu dedicate broderiei manuale dispar de la an la an sau își limitează gama de nuanțe. Ar părea descurajant, dar e o provocare bine venită, care mă împinge să găsesc variante încă și mai bune. Care ne duc și ne înscriu, fără drept de apel, în categoria de lux. Lumea este acum mai deschisă ca oricând și ne găsim între noi, cei cu valori comune.

Te înscrii într-un curent al sustenabilității? Poți explica în ce fel?

Sustenabilitatea pare o utopie, un ideal pentru care trebuie să lupți și să fii în competiție cu tine însuți. Poate părea o idee total incompatibilă cu producția sau cu comerțul, de aceea, pentru început, poți încerca să fii mai responsabil și cât se poate de cinstit. Ce poți face pentru asta?

Educarea publicului și a clienților, pentru a alege mai responsabil, mai potrivit cu scopul lor și cu bugetul alocat. Consiliere înainte și după vânzare, suport pentru a estima cantitățile corecte, pentru a evita surplusul și risipa de material.

Liniștit îi poți sfătui să evite cumpărăturile de impuls. Să aduci materiale de la distanțe mici, dacă nu le poți produce local, să fie materiale durabile și să reziști tentației de a inunda piața cu produse ieftine, de unică folosință, adică gunoiul de mâine.

Când încurajezi oamenii să poarte haine pe care și le-au visat, apoi și le-au făcut cu mâna lor, ei devin ușor-ușor imuni la orice formă de fast-fashion.

În tot acest proces de transformare de la consumator la creator, oamenii au devenit mai atenți la tot procesul de creație și de producție în sine, au devenit mai atenți la alegerile pe care le fac.

Ești singură în acest demers, reușești să te susții din această mică afacere cu textile?

Sunt singură în sensul că sunt liberă și nu depind de nimeni, nu e nevoie să fac vreun compromise. Pe de altă parte, eu nu mai sunt singură niciodată, pentru că Semne Cusute este o comunitate activă non-stop.

Da, reușesc să susțin tot ce mi-am propus pentru acest moment, încă de început: oferta cât mai variată, exclusivitate pentru cele mai fine produse. Pe moment, rotesc mereu încasările pentru a acoperi cât mai multe nevoi și dorințe textile, pentru cantități suficiente, pentru a experimenta materiale noi, pentru acest fel de dezvoltare. Când voi ajunge să fiu pe deplin mulțumită, și pare că nu mai este foarte mult, abia atunci mă voi gândi serios la pașii viitori legați de extindere. Încă mai am un pic de crescut pe verticală, pentru că eu visez să fiu „wow” la nivel internațional.

Am uitat să spun că n-am renunțat total la meseria mea și sunt suficient de apreciată pentru munca în care m-am specializat. Shop-ul îmi susține pasiunea.

Ești invitată în străinătate pentru a reprezenta România, poți spune unde și în ce context?

Am ajuns să reprezint România fără să fiu afiliată la o instituție anume – pentru simplul motiv că am pus pe roate, de la zero, un sistem care funcționează și crește fără niciun sprijin de la instituții, un sistem înaintea tendințelor din fashion.

Se vorbește mult despre sisteme sustenabile și etică. Se vorbește mult despre schimbarea relațiilor între producători și clienți, despre cum brandurile îi vor implica pe clienți să devină coautori. Sunt foarte multe prezentări cu grafice, cu cifre, proiectate pe perete. Iar eu am pus niște rezultate pe masă. Cu o abordare radicală. Am fost întrebată de prea multe ori de ce nu găsesc niște femei care să-mi coasă ieftin, și eu să vând ii.

Pentru că asta nu schimbă mai nimic. Există deja prea multe încercări de a sensibiliza femei cu putere de cumpărare din țările vestice și de a le convinge să nu mai cumpere produse de serie, ci produse unicat, artizanale, lucrate de femei vulnerabile din Est. Singura diferență este că, desigur, unele produse sunt mai etic produse decât altele. Și mai conectate la planetă.

În opinia mea, ambele categorii de femei sunt exploatate. Unele sunt împinse să cumpere și să cheltuiască tot ce au obținut trudind lipite de scaun, în birou, altele sunt nevoite să lucreze artizanal obiecte care cu greu fac concurență produselor replicate la mașină.

Ca să fie emancipate postconsumerism, femeile care sunt mereu în targetul de vânzări al tuturor trebuie să se elibereze de obligația de a cumpăra și să realizeze că nu sunt atât de neputincioase pe cât li se spune. Tranziția de la cumpărător la creator nu este ușoară. E ciudat să vrei să cumperi o cămașă adevarată, nouă, lucrată acum și să realizezi că nu este de vânzare. E ciudat că în lumea asta nu totul se poate cumpăra. Cămașa românească autentică e așa, ca iubirea, ca prietenia, ca emoția, nu o poți avea decât dacă ți-o faci.

Pentru foarte multe persoane, broderia tradițională a venit să umple un gol, să aline o suferință nespusă, ca o provocare sau un hobby. Nu știu să fie situații în care o femeie să se fi oprit la o cămașă. Broderia creează un soi de dependență și sete de cunoaștere și astfel, dintr-o tradiție pe punctul de a muri, ne-am trezit că avem zeci de mii de mâini care s-au specializat.

În condițiile în care țări ca Franța și Italia se plâng că își pierd artizanii, cred că e interesant să auzi povestea românească despre cum poți învia broderia din morți. De-asta primesc invitații, pentru că Semne Cusute poate fi un model de aplicat și în alte țări, și în alte situații.

Am participat recent la FASHION COLLOQUIA JAIPUR, în India. Pentru că tot conceptul de fashion se dorește redefinit, democratizat. Ideal ar fi ca oamenii să nu mai urmeze ceea ce văd în magazine. Să își regăsească libertatea de exprimare, autenticul, să devină responsabili. Am primit o invitație de a participa în vară la Congresul Mondial de Modă Sustenabilă din Brazilia, în Sao Paolo și sper să pot onora invitația; am primit invitații până în 2022 și dacă inițial mă gândeam că eu n-am ce căuta în „fashion”, am înțeles de ce este nevoie de mine acolo.

Care este cea mai recentă acțiune demarată de tine? Reușești să obții sprijin și de la alți actori din piață?

Pe lângă expozițiile care deja se plimbă prin țară și prin lume, am lansat apeluri pentru încă una. AIDOMA, AIEVEA și PICTÂND CU ACUL sunt expoziții care demonstrează puterea noastră de a recupera și a transmite mai departe valorile din trecut. Am tot ucenicit. Am ajuns însă în momentul în care putem să ne spunem cuvântul, suntem îndreptățite să facem asta și putem să transmitem un mesaj puternic: vom coase pentru o cauză.

Cămăși în care prima jumătate este cusută ca în trecut, cu modele pline de culoare, viață, de flori și albine, fluturi și gâze, o lume bogată și întreagă, cu o ordine sănătoasă. Pe cealaltă jumătate vom coase o lume din care gâzele, albinele au dispărut. Fără polenizare dispar și florile, dispare și viața. Deci, pe aceeași cămașă, fiecare dintre participante va reprezenta raiul și iadul. Ca exercițiu de imaginație, ca să realizăm că nu mai este timp să ne jucăm de-a consumul și luxul cu planeta care ne găzduiește. Facem asta pentru că din ce în ce mai multe studii arată că insectele sunt în mare pericol, din cauza schimbărilor climatice și a pesticidelor. Iar undeva între 20 și 25% din totalul pesticidelor folosite se folosesc în culturile de bumbac. #Cospentruocauza va fi o expoziție de impact, care va călători și despre care se va vorbi. Sper că vom reuși colaborări cu ecologiști, cu specialiști în comunicare și cu presa, astfel încât semnalul de alarmă să trezească instituții și să aducă schimbare. Nu este dificil proiectul în sine, doar regret că nu mă pot clona, că nu am zece mâini și că trebuie să dorm. Pentru un astfel de proiect aș coase și aș desena fără oprire.