Casa de modă fondată de Hubert de Givenchy și care e parte a grupului LVMH l-a numit pe Renaud de Lesquen în funcția de CEO. De Lesquen, în prezent președinte și CEO al Dior Americas, va prelua noua funcție începând cu data de 1 aprilie.

De Lesquen preia managementul Givenchy într-o perioadă de creștere pentru partea de parfumuri și beauty și va avea ca sarcină consolidarea acestui trend. El îi urmează în funcție lui Phillip Fortunato, în al cărui mandat la Givenchy s-au succedat doi directori creativi, Riccardo Tisci și Clare Waight Keller.

LVMH, de care aparține Givenchy, este cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume, având în portofoliu branduri precum Loius Vuitton, Dior, Fendi, Hublot, Hennessy, Krug sau Bulgari, cu o cifră de afaceri de 53,7 miliarde euro în 2019.