Marca franceză de fashion Naf Naf are un nou acționar, după ce a intrat în administrare pe 15 mai anul curent. Curtea a dat câștig de cauză pentru achiziție grupului turc SY International, prin sucursala sa SY Corporate France.
Oferta turcilor, care au fost mult timp furnizori ai Naf Naf, a prevalat celei depuse de grupul francez Beaumanoir. SY International intenționează să păstreze 944 din cei 1.170 de angajați ai brandului parizian, și 200 din cele 235 de magazine, inclusiv pe cele 75 din franciză.
SY International operează un model de business integrat pe verticală și a fost partener industrial al Naf Naf din 1986. Compania are capacități de producție în Tunisia și Turcia. De curând, a mai fost implicat într-o achiziție de succes, tot în Franța. Este vorba de brandul Sinequanone.
Naf Naf a fost fondat în 1973 și achiziționat de grupul de fashion Vivarte în 2007.
Zece ani mai târziu, a fost scos la vânzare din nou, și a intrat în portofoliul unui grup din China, La Chapelle. Dar criza de Covid-19 i-a speriat pe chinezi, care au cerut insolvența grupului.
Veniturile Naf Naf se situează anual în jurul a 200 milioane euro.