Viteza mare de rotație a colecțiilor din modă și nevoia de personalizare au împins tehnologia imprimării spre o evoluție continuă. Giovanni Pizzamiglio, directorul de vânzări & marketing al Epson pentru divizia Direct-to-Fabric (DTF), explică pentru Dialog Textil de ce viitorul textilelor este digital.

Ce înseamnă Direct-to-Fabric?

Când vorbim de imprimare pe textile, avem tehnologii diferite. Soluțiile așa-zise tradiționale, analog, de transfer al culorii pe material sunt destul de obișnuite. Într-un fel, se aseamănă cu printul din presa scrisă. Dar Epson nu operează în acest domeniu, ci în cel al soluțiilor digitale, prin care procesul e manageriat de computer. Imprimarea digitală pe textile este o soluție simplă, dar are anumite limitări deoarece se folosește în special pentru poliester, în industria publicității, dar are aplicații și pentru unele amestecuri cu bumbac. Pentru alte tipuri de țesături există mici imprimante Direct-to-Garment (DTG). Vorbim de aplicații de nișă, de calibru mic, pentru tricouri și obiecte promoționale. Apoi avem DTF, Direct-to-Fabric, când imprimăm direct pe țesătură.

Înțeleg că pentru textilele naturale imprimarea nu e așa de simplă…

Dacă vrei să printezi pe fibre naturale, ciclul de producție necesită o pregătire a materialului: se aplică un pretratament pentru a lăsa cerneala să penetreze țesătura. Iar după imprimare este nevoie de finisaj, în mod normal prin aburire, iar apoi spălare. Dar din punctul de vedere al calității, detaliilor și rapidității, funcționează perfect.

Care sunt avantajele printului digital versus celelalte soluții?

Principalul avantaj este că poți produce cantități mici și variații diferite. Când imprimi tradițional, pregătirea utilajelor este costisitoare, iar fiecare cilindru reprezintă o culoare și poate costa sute de euro. Imaginați-vă câte culori sunt necesare pentru o imagine, de aceea nu poți imprima doar câțiva metri, ai nevoie de cantități mari. Cu tehnologia digitală nu ai astfel de limitări, poți printa un model de un metru, un altul diferit și tot așa. Sau poți schimba fundalul fără a schimba modelul. De aceea designerii iubesc tehnologia digitală.

Deci le este mai utilă designerilor decât marilor fabrici?

Poate că designerilor le oferă un control direct asupra modelelor de țesătură folosite într-o colecție, pentru ca mai apoi să facă un pas în achiziția unui utilaj de calibru mic. Vorbim aici de o investiție de 20.000 de euro. Deci, un mic studio de design ar putea să facă acest pas, dar este vorba de un suport textil pe poliester. Dacă vor să imprime pe mătase sau lână, nu vor putea. Când vorbesc de DTF vorbesc de mari capacități, în care se poate investi până la jumătate de million de euro doar în imprimantă, fără steamer sau operațiunile de finisare.

În România există o singură facilitate pentru imprimare pe textile naturale în rolă…

Poate, însă trendul este în această direcție. De ce cred în digital? Pentru că brandurile din retail vor să fie mai eficiente, să schimbe vitrinele la două săptămâni sau luni, deci dacă produci un milion de metri de țesătură în India sau China, vei avea nevoie de un ciclu de două luni ca să trimiți țesătura, să lucrezi hainele și acestea să ajungă în magazine. Dar două luni este mult în modă, iar marile branduri vor să iasă cu 12 sau 24 de colecții pe an, deci imprimarea digitală este benefică în acest sens. Se cer articole diferite, pentru că asta înseamnă mai multe vânzări. Apoi un alt avantaj este că tehnologia digitală nu presupune atâta forță de muncă, doar câțiva tehnicieni pentru pregătire și finisare.

Unde ați vândut astfel de utilaje mari în Europa?

Nu sunt multe, dar aș putea menționa Turcia, Portugalia, Italia și Polonia ca piețe principale. Turcia este cel mai mare producător din Europa, iar pe zona de fashion este zona Como din Italia, apoi Portugalia, puțin în Spania și zona Lyon din Franța, chiar și în Marea Britanie. Cele mai mari sunt totuși piețele asiatice, China, India, Bangladesh, apoi America Latină. Pretutindeni există presiunea modernizării industriei textile cu ajutorul tehnologiei digitale.

Trebuie să fii conectat și la o industrie textilă, pentru că la noi au dispărut țesătoriile?

Nu neapărat. Dacă ne gândim la districtul Como, este faimos pentru imprimare, nu pentru confecționare să zicem. A fost inițial renumit pentru imprimarea pe mătase, iar acum se imprimă pe toate tipurile de țesături, nefiind totuși legat de producția de confecții. În România este invers, e foarte puternică producția de confecții, dar țesăturile vin în rolă din afară. Românii lucrează CMT pentru diverși clienți, deci folosesc țesătura acestora.

Care este legătura dintre modă și tehnologia digitală?

Cred că designerii sunt cei care împing digitalul înainte pentru că solicită posibilități pe care tehnologia analog sau tradițională nu le pot oferi. Cu cea digitală poți obține efecte fotorealistice, poți folosi chiar poze și crea imagini pe țesătură, ceea ce nu se poate face pe alte tehnologii. Cel puțin nu cu același rezultat.

Unii designeri vor să se diferențieze prin propria lor țesătură.

Sigur, pot avea mai mult control asupra a ceea ce fac. Este și mai practic ca timp de producție. Sunt companii de imprimare care-și oferă serviciile către mari branduri sau către designeri, dar unii dintre marii retaileri vor să aibă totul inhouse.

Cât de semnificativă este creșterea pieței digitale în ultimii ani?

Schimbările sunt foarte mari și pot să vă ofer niște cifre – acum trei ani, totalul imprimărilor pe textile pe plan global era de 30 de miliarde de metri pătrați, din care un miliard era digital, deci cam 3%. Pare mic, dar în 2020-2025 așteptările sunt de creștere la 15%. Ca să rezumăm, în doar zece ani vom avea o creștere de 12%, ceea ce este enorm în volum. Iar acesta este doar începutul. De ce? Pentru că până acum digitalul a fost împărțit între sublimarea cernelii și direct-to-fabric pentru confecții și textile de casă, o piață importantă de care nu trebuie să uităm. Personalizarea este tot mai des întâlnită, iar oamenii vor dori să aibă, să zicem, un tapet creat special pentru ei sau chiar de ei. Nu vrem să ne îmbrăcăm la fel, iar marile lanțuri au înțeles faptul că oamenii vor să fie diferiți, vor să se exprime, iar aici intervine tehnologia digitală. Se poate imprima pe orice, de la perdele la lenjerii de pat sau lămpi.

Care este mai mare ca potențial, confecțiile sau textilele de casă?

Cred că oportunitățile vor fi întotdeauna mai mari pentru confecții, dar nu trebuie ignorate nici textilele de casă, care pot fi gestionate mai ușor, chiar dacă îți trebuie utilaje mai mari, de 1,8 metri, până la 3,2 metri. În acest caz se imprimă cu pigmenți, deoarece oferă o rezistență mai mare la uzură.

În ce privește România și Europa de Est, vedeți interes pentru digital print?

Interesul este același peste tot în lume, pentru că oportunitățile sale au fost înțelese. Mesajul este că tehnologia evoluează, și la fel trebuie să facă și companiile, altfel vor pierde teren. Cred că industria românească înțelege conceptul și oportunitățile. S-ar putea ca motivul pentru care investițiile în acest domeniu sunt întârziate să fie legat de know-how sau de modul de gândire.

Sau poate că e vorba de bani, fiind o investiție mare…

Posibil, dar noi avem deja peste 350 de astfel de utilaje mari la 1,8 metri sau 2,2 metri – Monalisa – instalate în lume, majoritatea pentru confecții. În Turcia avem și utilaje mai mici, pentru imprimarea eșarfelor.

Unde vindeți cel mai bine?

Prin tradiție în Italia, dar și în Turcia, India, Japonia grație cooperării cu Epson, dar și în America de Sud.

Unde vedeți potențial de creștere în Europa?

Turcia este deja numărul unul ca producție în Europa, apoi Italia pentru produse fashion. Este interesant că în regiunea Como deja 75% din producția totală de imprimare este digitală, mai mult decât în oricare altă zonă din lume. Practic, toate unitățile de producție au trecut de la rotary la digital. Și vorbim de unități mari, cu Monalisa poți imprima 400 mp/oră sau chiar mai mult. Noi avem clienți cu multe mașini, cel mai mare are în jur de 20.

Cam cât ar costa o astfel de tehnologie, cu tot cu soluțiile preimprimare și postimprimare, să zicem la 1,8 metri?

În jur de 1,5-2 milioane de euro. Imprimanta nu este cea mai mare investiție, poate fi până la 500.000 de euro, dar trebuie luate în calcul și tratamentele preimprimare și postimprimare.