Un studiu realizat de Fashion Revolution în luna noiembrie 2018 asupra atitudinii consumatorilor europeni față de sustenabilitate și transparența lanțului de furnizare din industria modei arată că suntem pe calea cea bună, dar mai avem de lucru. Dintre primele cinci piețe europene de modă, Italia are cei mai educați și atenți consumatori la impactul social și de mediu al hainelor.
Studiul s-a făcut la solicitarea Uniunii Europene pe un eșantion de 5.000 de persoane cu vârste între 16 și 75 de ani din principalele cinci piețe europene, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Spania, pentru a vedea care este impactul sustenabilității și transparenței lanțului de aprovizionare asupra deciziilor de achiziție ale consumatorilor europeni de modă, accesorii și încălțăminte. Ce informații ar dori consumatorii să afle despre branduri și ce cred aceștia despre rolul guvernelor și legislația care ar trebui adoptată pentru a se asigura că hainele sunt produse sustenabil.
Impactul asupra mediului și cel social
Când cumpără haine, mai mult de unu din trei consumatori chestionați a declarat că ia în considerare impactul asupra mediului (37%) și cel social (38%); 39% au spus că este important ca atunci când cumperi haine acestea să fie făcute de muncitori cărora li s-a plătit un salariu echitabil, acest aspect fiind la fel de important ca oricare alt subiect chestionat, inclusiv: protecția mediului (37%), condițiile de muncă sigure (31%), starea de bine a animalelor (30%), producția locală (10%) și utilizarea materialelor reciclate (6%).
Majoritatea oamenilor cred că este important ca brandurile de modă să-și reducă impactul pe termen lung, abordând problematici precum sărăcia la nivel mondial (84%), schimbările climatice (85%), protecția mediului (88%) și inegalitatea de gen (77%).
Majoritatea consumatorilor vor să știe mai multe despre hainele pe care le cumpără:
- 67% din clienți ar dori ca brandurile de modă să le spună de unde provin materialele utilizate
- 59% ar dori să știe cum sunt fabricate hainele
- 61% sunt interesați să afle ce fac mărcile de modă pentru a minimiza impactul lor asupra mediului și cum protejează drepturile lucrătorilor lor
- 59% sunt interesați să afle ce fac mărcile de modă pentru a îmbunătăți viața oamenilor în societățile în care se fabrică produsele lor.
Majoritatea consumatorilor au fost, de asemenea, de acord că mărcile de modă ar trebui să fie obligate prin lege:
– să respecte drepturile omului în cazul tuturor celor implicați în realizarea produselor lor (77%);
– să protejeze mediul în fiecare etapă a fabricării produselor lor (75%);
– să furnizeze informații despre impactul social al afacerii lor (68%);
– să furnizeze informații despre impactul activității lor asupra mediului înconjurător (72%);
– să spună dacă le plătesc lucrătorilor care fabrică hainele un salariu echitabil (72%).
În proporție de 72% oamenii sunt de părere că brandurile de modă ar trebui să facă mai mult pentru a îmbunătăți viața femeilor care lucrează în producția de haine, încălțăminte și accesorii.
O mare majoritate a consumatorilor crede că brandurile de modă ar trebui să publice lista cu partenerii care le fabrică hainele (80%) și cu furnizorii pe care îi folosesc pentru a-și procura materialele (77%).
Italienii sunt cei mai atenți la aspectele sociale când se decid să cumpere haine, și în special cei din grupul de vârstă 25-34 de ani (60%), spre deosebire de doar 27% din francezii din același segment de vârstă. Germanii sunt mai indiferenți când vine vorba de shoppingul de modă, cu 44% neluând în considerare prea mult aspectul social al hainelor.
Dintre persoanele cu venituri mai mici de 18.000 de euro din Italia 55% au declarat că au în vedere impactul social atunci când decid să cumpere un articol de îmbrăcăminte, comparativ cu 26% din cei cu aceleași venituri în Germania.
Întrebați dacă iau în considerare impactul hainelor asupra mediului, oamenii au dat răspunsuri similare, 37% au declarat că sunt atenți la impactul ecologic. Din nou, italienii sunt cei mai atenți la impactul hainelor asupra mediului înconjurător, cel puțin la nivel declarativ (41%), față de 27% din francezi, pe care nu-i interesează deloc acest aspect. În ce privește repartiția în funcție de venituri, 51% din cei care câștigă sub 18.000 de euro pe an în Italia iau în considerare factorii ecologici când cumpără haine, față de doar 27% din germanii cu aceleași venituri.
Condiții de muncă și salarii decente
Cei mai sensibili la condițiile de muncă și de viață ale muncitorilor din confecții sunt englezii. Pentru 44% din ei veniturile decente ale muncitorilor sunt mai importante decât pentru oamenii din restul țărilor din sondaj. Și spaniolii sunt atenți la aceste probleme, cu 37% din cei intervievați de părere că este important să cumperi haine produse în condiții sigure de muncă. Pe categorii de vârstă, 44% din spaniolii care au între 35 și 44 de ani spun că e important aspectul condițiilor de muncă ale confecționerilor, în comparație cu doar 13% din francezii de aceleași vârste. Și 49% din spaniolii care câștigă peste 60.000 de euro pe an cred că este important ca hainele să fie făcute fără a răni animalele, comparativ cu doar 17% din francezi. Spaniolii care câștigă bine sunt și cei mai atenți la condițiile de muncă ale muncitorilor din confecții (52%), față de doar 29% englezi și 34% francezi.
Locul de fabricație a hainelor
Majoritatea oamenilor doresc să știe cum au fost fabricate hainele lor, de unde provin materialele utilizate și ce fac brandurile de modă pentru a minimiza impactul asupra mediului, protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea vieții oamenilor din societățile în care sunt făcute hainele.
76% din italieni ar dori ca brandurile de modă să le spună de unde provin materialele utilizate în produsele lor, comparativ cu 58% din englezi.
Foarte interesați de proveniența materialelor din fashion sunt spaniolii între 35 și 44 de ani (76%). Iar italenii care câștigă peste 60.000 de euro (86%) sunt categoria care ar dori cel mai mult să știe de unde sunt materialele folosite în fashion.
61% din oameni ar dori să afle ce fac brandurile de fashion pentru a minimiza impactul asupra mediului și a proteja drepturile muncitorilor. La fel de important este și locul fabricării hainelor, care trebuie menționat pe etichetă, la fel cu informații privind sustenabiliatea produselor. În mod particular, 75% din femeile din Spania cred că este important ca brandurile să publice informații detaliate despre salarii și condițiile muncitorilor din lanțul lor de aprovizionare. Totodată, o largă majoritate a consumatorilor consideră că brandurile ar trebui să publice lista cu fabricile pe care le folosesc la manufactură (80%) și furnizorii lor de materie primă (77%).
În ce privește rolul guvernelor, majoritatea consumatorilor cred că acestea joacă un rol crucial în asigurarea comercializării unor haine fabricate sustenabil și că ar trebui să responsabilizeze brandurile pentru a dezvălui informații despre proveniența fabricării, furnizorii lor și cum aplică practicile responsabile sociale și de mediu în lanțul lor de aprovizionare.
Studiul este util în elaborarea strategiilor de viitor ale brandurilor de modă, și nu doar în ce privește marketingul și vânzările, ci și în politica de afaceri pe care o practică. Tendința clară este că ne îndreptăm spre o transparență tot mai mare, iar aceasta și datorită erei internetului. Generațiile viitoare vor fi mult mai conștiente de impactul omului și economiei asupra mediului înconjurător, iar moda ar trebui să le ofere răspunsurile corecte și să acționeze în consecință.