După preluarea de către un retailer francez, producătorul din Dorohoi a trecut de la pierderi la profit. În primele nouă luni ale anului, Conted a avut o cifră de afaceri de 10,55 milioane de lei, cu 3,1 milioane de lei mai mult decât perioada similară a anului 2018. Exportul a reprezentat mai bine de 73,70% din totalul vânzărilor. Profitul din primele trei trimestre a fost de puţin peste 461.000 de lei, de la o pierdere de 1,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2018, deși în acelaşi interval cheltuielile totale au crescut cu 7%, iar numărul de salariați a scăzut de la 339 la 327.
Amintim că spre finele anului trecut producătorul de confecţii din Dorohoi a cedat controlul firmei unei companii franceze controlată la rândul său de omul de afaceri Haissam Hamidi. Hamidi a plătit 3,08 milioane lei pentru 58,4% din acțiunile Conted, deţinerea totală a acestuia urcând atunci la 62,1%, având în vedere că anterior el deţinea deja un pachet de acţiuni la producătorul din Dorohoi. La vânzare s-au aflat trei acţionari ai Conted Dorohoi, care au ieşit complet din companie: Valeria Negreanu, Nelu Pujina şi Manole Popa.
Anterior, Valeria Negreanu controla 10% din companie, Nelu Pujina 20,3%, iar Manole Popa 25,5%. Toți cei trei acţionari şi-au vândut titlurile la preţul de 23 lei/acțiune, Conted Dorohoi fiind astfel evaluată la 5,5 mil. lei.
La trei luni după tranzacţie, omul de afaceri Hamidi Haissam lansa în a doua jumătate a lunii februarie o ofertă publică pentru restul de aproape 38% din acțiuni, la un preț de 28 de lei/acțiune, care situa valoarea firmei la 6,7 milioane de lei. O altă mişcare a firmei a fost anunţul din vara aceasta prin care urma să contracteze un credit de investiţii de 500.000 de euro de la Banca Transilvania, pe o perioadă iniţială de 60 de luni, plan aprobat de acționarii firmei.
În prezent, Conted e controlată de Haissam Hamidi, care are 81,12 %, şi de alţi acţionari cu 18,88%.
Conted produce confecţii în sistem lohn pentru clienţi din România, dar şi pentru retaileri străini, printre care HMD S.A.R.L. Franţa. HMD S.A.R.L Franţa este, de altfel, condusă de Haissam Hamidi şi avea afaceri de 7,3 mil. euro înainte de tranzacţie. Prin intermediul HMD, Conted a lucrat pentru branduri precum Zara, Massimo Dutti şi Lacoste.