Există viață în industria textilă și după pandemie. Iar târgurile de la Frankfurt, din iunie 2022, sunt o frumoasă și reconfortantă demonstrație a potențialului industriei în vremuri complicate. Messe Frankfurt a primit 63000 de vizitatori din 117 de state, și a găzduit 2300 de expozanți grupați în trei evenimente: Texprocess, Techtextil și Heimtextil Summer Special

 „Lumea și-a dat, din nou, întâlnire la in Frankfurt. Întâlnirile internaționale și business-urile noi au revenit imediat după pauza cauzată de pandemie. Iar târgurile de profil au revenit și și-au demonstrat forța: noi, Messe Frankfurt, și rețeaua noastră globală – Texpertise Network, care acoperă întreg lanțul de producție cu cele 60 de evenimente globale, suntem optimiști cu privire la viitor. Vom continua să ne extindem parteneriatele internationale, precum cel cu Conscious Fashion & Lifestyle Network în cooperare cu Biroul ONU pentru Parteneriate,” a declarat Detlef Braun, membru în Boardul executiv al Messe Frankfurt.

În ciuda restricțiilor de călătorie încă în vigoare, toate cele trei târguri și-au păstrat caracterul internațional. Vizitatorilor și expozanților din Europa li s-au alăturat în principal parteneri din Pakistan, India, Coreea și SUA. Gradul de satisfacție al vizitatorilor a rămas la un nivel stabil, atingând 91%.

Optimism robust în industria textilă

Cu o cifră de afaceri anuală globală de aproape 1.000 miliarde dolari, și cu o rată de creștere previzionată de circa 4,4 % până în 2026, industria textilă rămâne, în continuare, una dintre cele mai importante industrii globale. Iar Techtextil și Texprocess au oferit o perspectivă asupra transformărilor prin care trece domeniul: tehnologii și procese sustenabile, automatizare și digitalizare, inovație tehnică și dezvoltări de produse noi. Atât Techtextil cât și Texprocess au găzduit conferințe și prezentări sub egida formatului dedicat – Forum.

Techtextil 2022 a impresionat prin caracterul său internațional și prin diversitate. Expozanții au venit din douăsprezece domenii de aplicații ale textilelor și au reprezentat zece grupe de produse. „Ne-am dorit foarte mult să ne întâlnim cu clienții noștri din toate industriile și țările. La rândul lor, vizitatorii și-au dorit să-și vadă furnizorii. Prin contrast cu conferințele digitale, interacțiunea personală joacă un rol esențial la întâlnirile de la târguri,” a declarat Jan Mortier, director comercial al unuia dintre expozanți, SIOEN din Belgia.

Expozanții au beneficiat din plin de numărul mare de vizitatori ai Techtextil din acest an – pentru prima dată după 2019, au avut posibilitatea de a prezenta unei audiențe consistente inovații, tehnologii și dezvoltări de produs. „La Techtextil 2022, am prezentat în premieră noul nostru produs ‘bluefibre’ publicului larg. Am pus accentul pe ciclul substenabil – începând cu fibrele reciclate, continuând cu produsul și terminând cu reciclarea sa. Scopul nostru a fost să fim sursă de idei și am reusit. Suntem fericiți că am întâlnit oamenii în persoană și că am făcut schimb de idei cu partenerii noștri,” a spus Stefan Kreuzer, Senior Product Developer la Sandler, Germania.

La Texprocess, expozanții s-au folosit din plin de oportunitatea de a-și expune noile produse unei audiențe internationale. Iar cele mai importante inovații au fost premiate la competițiile cu Texprocess Innovation Award (Juki – cu al său AW-3S – sistemul automat de alimentare a bobinei).

Companiile sustenabile care au dezvoltat fibre, fire și țesături sustenabile, precum și procese noi, tehnologii de tăiere, procese de vopsire cu consum redus de apă sau tehnologii inovatoare au fost, din nou, certificate în cadrul Sustainability@Techtextil și Sustainability@Texprocess după ce au fost evaluate de către un grup de experți internaționali independenți.

Elgar Straub, Managing Director al VDMA, concluzionează optimist la finalul ediției din acest an a Texprocess: „Grație mai ales calibrului vizitatorilor și caracterului internațional al audienței, atmosfera a fost una pozitivă – în pofida incertitudinilor și a așteptărilor rezervate ale expozanților. Interacțiunea personală din cadrul târgurilor a dovedit, încă o dată, că tocmai pentru că industria textilă se află într-un proces rapid de schimbare, există o nevoie uriașă de investiții în tehnologii. Automatizarea, sustenabilitatea și flexibilitatea sunt cuvintele-cheie în acest context.”

Techtextil și Texprocess, pentru prima dată în format digital. Heimtextil Summer Special – așteptări depășite

Ambele târguri au susținut, în același timp, și o ediție virtuală. În platforma Digital Extension, expozanții s-au prezentat și digital, crescându-și astfel expunerea la târg.

Iar Summer Special Heimtextil, care a înlocuit ediția consacrată de iarnă a târgului de tradiție în domeniul textilelor de casă, a depășit cele mai optimiste așteptări. Sustenabilitatea a fost tema principală la Heimtextil. O gamă largă de produse sustenabile – de la fibre din PET-uri și materiale naturale din producție și comerț certificate ca fiind corecte (Fair Trade) până la textile cu coduri QR care permit urmărirea întregului lanț de producție – vizitatorii au trecut prin toate nișele din trendul de sustenabilitate din prezent. Vedetele au fost, ca de fiecare dată în ultimii ani, fibrele naturale: in în combinație cu cânepă și lână, sau lenjeria de pat din fibră de bumbac acoperită cu plută.

Trend Space (zona care a prezentat tendințele din domeniu) s-a concentrat pe abordările mai puțin obișnuite ale rezolvării dezechilibrelor economice și evitării producerii deșeurilor. Alte puncte de interes: Green Village cu certificările sale verzi și conferința Heimtextil „Sleep & More”, care a avut ca subiect dormitul și sustenabilitatea în industria hotelieră.

Participarea românească a fost consistentă. Din România și Republica Moldova, organizatorii au mizat pe câteva sute de vizitatori. Firme expozante: Sanodor, BICO Industries, Greenfiber Interantional, Minet, Pasmatex, Techtex și Compact RB.

În 2023, Heimtextil va reveni la programul normal: 10-13 ianuarie 2023. Următoarea ediție a Techtextil și Texprocess – 23 – 26 aprilie 2024.