Dezvoltatorul de outleturi Fashion House Group a anunțat că prima fază a proiectului Fashion House Pallady este deja închiriată în proporție de peste 70%. Clienții vor găsi aici branduri de îmbrăcăminte precum Puma, Killtec, Tom Tailor, Lee Cooper, Triumph, Otter, Sizeer, Ecco, Colin’s sau US Polo Assn.
În prezent, chiriașii lucrează la amenajarea magazinelor din noul Outlet Center. Situat la ieșirea pe autostrada A2, outletul se va deschide pe 25 martie și va găzdui zeci de branduri de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, bijuterii, dar și decorațiuni pentru casă, care vor oferi reduceri zilnice de până la 70%, pe parcursul întregului an.
Investiția totală în acest proiect se ridică la peste 25 de milioane de euro. Vor exista două etape de dezvoltare, iar în total suprafața outletului va depăși 12.000 mp.
„Au rămas mai puțin de 60 de zile până la deschiderea FASHION HOUSE Pallady. Istoria a arătat că businessul de tip outlet este sustenabil chiar și în cele mai dificile perioade economice. În ciuda dificultăților apărute în 2020, am continuat lucrările de construcție la FASHION HOUSE Pallady, conform planurilor și, astfel, vom putea oferi consumatorilor noștri un raport calitate-preț cât mai bun.”, a declarat Brendon O’Reilly, Director General al Grupul FASHION HOUSE.