Un clasic al modei, geanta de călătorie Victoria a lui Hermès, trăiește o a doua tinerețe, într-o altă piele, cea vegană. Brandul de lux urmează să lanseze o versiune reconfigurată a genții, confecționată din materiale Sylvania, create în parteneriat cu Fine Mycelium de la MycoWorks. Materialul este obținut ca urmare a unui proces de cultivare a unor spori de ciupercă ce au capacitatea de a se prinde de alte materiale. Produsul obținut este considerat mult superior pieii sintetice și este, cu siguranță, mai sustenabil. Întreg procesul de cercetare și de inovare pentru crearea acestei alternative la pielea naturală și sintetică a durat trei ani.
Parteneriatul dintre MycoWorks și Hermès ”urmărește să asigure că obiectele sunt utilizate în cel mai bun mod cu putință și că longevitatea lor e maximizată,” a declarat directorul artistic al brandului francez, Pierre-Alexis Dumas.
Cu toate că va beneficia de o alternativă interesantă și inovatoare la materialele clasice, Hermès a confirmat că produsele sale vor fi confecționate în continuare din piele naturală.