Braiconf a cumpărat terenurile fostelor platforme Comat SA și Remat SA din Brăila, unde intenționează că construiască noua fabrică. Producătorul de cămăși a plătit pentru acestea 2,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă.
Cele două terenuri cumpărate în Brăila au o suprafață totală de peste 63.000 de mp. Suprafața cumulată a celor două terenuri reprezintă cel mai mare lot de teren din interiorul Brăilei, fiind situat în imediata vecinătate a zonei centrale a orașului, în apropierea Morii Lykiardopoulus, are vedere generoasă la Dunăre, dar și de cinci căi de acces rutier.
Braiconf a anunțat în urmă cu câteva luni că decide să mute fabrica și să investească într-un nou sediu. Pentru aceasta intenționează să investească până la 9 milioane de euro.
Compania a purtat negocieri cu retailerul Kaufland, care ar fi dorit să cumpere terenul actualei fabrici, cu o suprafață de 10.000 mp, însă acesta a cerut anularea antecontractului.
Braiconf mută sediul fabricii sale și vinde terenul pentru 7 milioane de euro
Braiconf închide magazinele din malluri și încheie primul semestru pe profit
Fabrică de confecții de vânzare
Principalii acționari ai Braiconf sunt Industries Benjamin (45%), Electroargeș SA (23%) și alte persoane fizice sau juridice (31,5%).
Potrivit raportului financiar pe trimestrul 1 din acest an, Braiconf a înregistrat o cifră de afaceri mai mică de jumătate din cea pe care o raporta în aceeași perioadă din 2020 (4,3 milioane lei față de 9,9 milioane lei). Și producția vândută a scăzut semnificativ în primele trei luni ale anului: 3,6 milioane lei față de 8,4 milioane lei în 2020.