Producătorul canadian de îmbrăcăminte Canada Goose, celebru pentru jachetele umplute cu puf, a preluat fabrica românească de tricotaje de lux Paola Confecții din Titu. Valoarea tranzacției nu a fost anunțată.
Fabrica, fondată de investitorul italian Lessi Giannino în colaborare cu Paola Zaffalon, colabora deja mai mulți ani cu Canada Goose și cu alte branduri premium sau de lux, printre care Paul & Shark, Marks & Spencer, Benetton, Prada, Moncler și Valentino.
Potrivit informațiilor disponibile pe platforma Termene, Paola Confecții a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri netă de 90,5 milioane de lei, în creștere cu 27% față de 2021. Compania cu 252 de angajați a raportat profituri de 16 milioane de lei, un avans de 28% față de 2021. Acesta a fost, de fapt, cel mai bun al fabricii de până acum, în ciuda faptului că numărul de angajați s-a redus constant în ultimii zece ani.
Canada Goose deține opt unități de producție, toate în țara de origine, dar însă prezentă cu 51 de magazine proprii în peste 40 de state din America, Europa, Asia și Australia, inclusiv în orașe precum New York, Montreal, Tokyo, Londra, Paris.
Paola Confectii a colaborat cu Canada Goose în producția de tricotaje de lux încă de la lansarea sa în 2017, fabricând o gamă de stiluri bine vândute, inclusiv jacheta HyBridge Knit. Tricotajele reprezintă unul dintre segmentele principale ale categoriei de îmbrăcăminte ale brandului, cu vânzări anuale de 70 de milioane de dolari în anul fiscal 2023.
„Lanțul nostru de aprovizionare integrat vertical a fost întotdeauna una dintre competențele noastre de bază. Această investiție strategică promovează renumita noastră infrastructură de producție și validează brandul de lux de performanță care suntem astăzi”, a declarat Dani Reiss, președinte și CEO, Canada Goose.
Paola Confectii va continua să fie condusă de Giannino Lessi, Director General, și Paola Zaffalon, Director Tehnic, a anunțat compania într-un comunicat.