Maramureșeancă mândră, Andra Clițan a început să experimenteze cu elemente tradiționale și să le folosească în context actual încă dinaintea ca ia și costumul popular să devină mass-market, dacă se poate spune asta…
În 2011 “spărgea gura târgului” cu spectaculoasa colecție colectivă 100% Ro, un proiect haute couture de inspirație românească, realizat cu sprijinul lui Philippe Guilet, fost ataşat artistic al Ambasadei Franţei în România. A avut și alte colecții de inspirație populară, Back to Roots, Mara Mi, Solo Scriptura, dar și celelalte proiecte ale sale au ca fundament tot o introspecție spre trecut, istorie, tradiții, chiar dacă sunt din alte părți ale lumii.
Anul trecut a pus bazele brandului propriu, MA RA MI, iar ultimul său proiect, IDentity, se concentrează pe meșteșuguri și slow fashion. În cele 10 ținute ce compun micro-colecția IDentity, regăsim asocieri de materiale, texturi și culori, tehnici diferite de lucru care îmbină tradiția – croșet, țesături la război, accesorii ceramice realizate manual – cu tehnicile actuale– print digital, suprapuneri.
La realizarea proiectului, Andra a colaborat cu meșteri locali din Maramureș, pe care i-a adus în fața publicului, recunoscându-le măiestria: domnul Vasile Pop s-a ocupat de lâna merinos și fetru, doamna Maria Zapca țese, doamnele Virginia Linul și Monica Varga brodează și croșetează. Practic, sunt o echipă de meșteșugari pe care designerul i-a apropiat în timp, cu mai mult colaborări, prima colaborare fiind în anul 2006.
La nivel conceptual, IDentity vorbește despre cine suntem noi în relație cu lumea, cum ne marchează locul în care ne naștem, unde călătorim și oamenii pe care îi întâlnim. Este despre păstrarea identității într-o lume din ce în ce mai agitată și pe o piață saturată de ceea ce înseamnă fast fashion.
Colecția a fost realizată în cadrul unui proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, cu ajutorul unor meșteșugari locali care au contribuit atât cu materiale sustenabile produse în cantități limitate – lână merinos, fetru din lână, dantelă croșetată, cât și în procesul de producție prin ilustrarea unor tehnici de lucru tradiționale.