Pentru Oana și Cătălin Tatu, fondatorii Sanodor, lâna este principala resursă de bunăstare. Soții Tatu au crescut împreună un business cu pilote și perne umplute cu lână, iar drumul le este în continuare lung și interesant.
Mi-am propus de mult timp să vă prezint acest mic business din Piatra-Neamț, însă de fiecare dată comenzile și agitația din viața familiei Tatu m-au împiedicat. Mă bucur că am avut ocazia să-i prind pentru câteva momente, deoarece cred că este o companie pornită de la zero care face cinste industriei noastre textile.
După un traseu profesional în moda de ocazie, când Oana se ocupa de marketing și Cătălin, absolvent de inginerie textilă, de producția liniei masculine a retailerului Alb & Negru, cei doi au pornit prin 2014 un mic atelier de producție de pilote umpute cu lână.
De ce tocmai cu lână?
Întrebarea nu prea își mai are rostul, dacă stăm să ne gândim la beneficiile acestei fibre naturale pentru sănătatea omului. Pe lângă faptul că este naturală, regenerabilă și biodegradabilă, lâna reglează temperatura dintre mediul înconjurător și pielea corpului, oferindu-i fie căldură, fie răcoare. Capabilă să absoarbă până la 35% din greutatea sa în apă, ea păstrează confortul, aspirând umezeala pielii în timpul transpirației. Procesul este identic și atunci când dormim sub pături din lână. În plus, studii recente din SUA au arătat că lâna merinos ajută la ușurarea simptomelor celor care suferă de eczeme, calmează musculatura și este foarte indicată pentru persoanele cu fibromialgii, artrite, osteoporoze, îmbunătățind calitatea vieții.
Început precaut, păstrând alte joburi full time
S-a început cu plăpumi umplute cu lână care se vindeau în magazinul propriu online, cu destinația piața internă. Nivelul, își amintește Oana, era destul de rudimentar pe atunci, se lucra cu bumbac din Pakistan, iar lâna nu era chiar de calitatea celei folosite în prezent. Cu ajutorul unui maistru croitor, cei doi soți au putut să-și păstreze timp de trei ani alte joburi, în timp ce producția de pilote era un business secundar. „Am mers așa până prin 2016, când afacerea a început să prindă cheag. În producție am avut noroc de oameni foarte buni, astfel că nu era nevoie să fim alături de ei”, explică Oana Tatu pentru Dialog Textil.
Lucrurile au luat o altă turnură după un contract pentru piața britanică. Un retailer englez dorea să-și diversifice gama de produse și să ofere pilote umplute cu lână, așa că a apelat la Sanodor, care i-a oferit flexibilitatea dorită. „Se știe că în Anglia există o mare tradiție privind folosirea lânii, care este susținută și la nivel guvernamental. Britanicii îi dau lânii utilizări variate, de la izolația casei la covoare, încălțăminte, haine, chiar dacă oile lor au lâna aspră. Prințul Charles conduce un ONG, Campaign for Wool, din păcate fără ramificații în România.” (O.T.)
Ce se întâmplă cu lâna românească?
Nimic. Din păcate, chiar dacă avem o bogată tradiție în creșterea oilor, lâna lor se aruncă. Nu a investit nimeni în centrele de colectare și prelucrare a lânei, care s-au închis unul după altul, ultimul în zona Sibiului. În prezent, ciobanii noștri mai vând lână unor agenți turci, pe foarte puțini bani, iar aceștia o duc și o prelucrează la ei pentru a o folosi în special la covoare.
„Noi nu mai avem spălătorii bune de lână. Am achiziționat vreo trei ani de zile lână românească, dar nu exista constanță, unele loturi nu miroseau, altele miroseau a lână murdară. Astfel am ajuns în situația să nu mai putem cumpăra lână din România”, punctează fondatoarea Sanodor.
În plus, ciobanii se plâng că aruncă lâna, dar nici nu au obiceiul de a-și ține oile și staulul curate, aspecte foarte importante pentru folosirea ulterioară a lânii.
În prezent, Sanodor cumpără lâna din Spania sau Bulgaria.
Clienții
Primul client englez a însemnat noi oportunități pentru micuța afacere Sanodor, care mai apoi a crescut frumos. „Îmi amintesc că în aprilie 2014 am trimis prima comandă. Erau 50 de cutii cu pilote și perne. E o mare diferență între calitatea de atunci și cea de acum, dar am crescut împreună”, punctează Oana Tatu, adăugând că primeau permanent feedback privind produsele, astfel că știau ce trebuie îmbunătățit.
Acum colaborează cu clienți pentru care livrează private label, iar în luna martie va livra pentru prima dată unui hotel, tot din Anglia.
„Suntem la prima comandă pentru un hotel. Au testat mai multe pilote, dar cu a noastră au dormit cel mai bine. Probabil pentru că nu este bătucită, ci aerată și oferă acest confort extraordinar”, spune fondatoarea Sanodor, adăugând că le-a prezentat clienților toate specificațiile produsului, inclusiv faptul că nu se spală. Din păcate, din cauza normelor de igienă și curățare ale produselor hoteliere din România, pilotele de la Sanodor nu ar putea fi folosite pe piața noastră. „Nu am putea intra cu pilotele noastre pentru că nu se pot spăla cu apă, iar chimic foarte rar. În general, lâna se curăță singură dacă o scoți afară la aer. Plăpumile bunicilor nu erau spălate, ci scoase la sorit vara.”(O.T.)
Oana punctează că dacă eticheta indică faptul că pilotele din lână se pot spăla, înseamnă că lâna nu este 100% naturală, ci i s-au aplicat tratamente. „Însă atunci lâna nu mai este naturală și nu mai are volum. A noastră este spălată cu detergent ecologic și este pieptănată foarte bine ca să-i cadă impuritățile vegetale. Nu face acarieni, este tratată cu un amestec de uleiuri esențiale, pe bază de lavandă.” (O.T.)
Doar lână superioară, folosită în fashion
De fapt, acesta este unul dintre factorii diferențiatori în cazul pilotelor de la Sanodor. Pe lângă materialele acoperitoare de calitate, bumbac organic sau satinat achiziționate din Germania, Sanodor folosește în compoziția pilotelor doar lână superfină, care în mod normal este destinată realizării firelor de tricotaje. „Suntem singurii care folosesc această lână, restul o utilizează pe cea standard, care se vinde cu destinația umplutură de pilotă. În schimb, lâna noastră este mai scumpă, dar felul în care arată produsul și confortul pe care îl asigură sunt total diferite față de cele obținute cu alte pilote. Pare din puf, este foarte moale, iar cusăturile largi ale pilotelor le oferă volum, lasă aerul să circule pentru un confort extraordinar”, mai spune ea.
Utilaj cu fonduri europene
Anul trecut, Sanodor a reușit să-și achiziționeze prin fonduri europene un utilaj de matlasare în valoare de 120.000 de euro și o mașină de cusut specială care au ajutat mult la creșterea productivității. „Contribuția noastră a fost de 17% din valoarea proiectului. Pentru noi a fost o experiență pozitivă. E drept că sunt niște reguli, dar dacă respecți cerințele și ai un consultant bun, totul merge rapid”, încheie Oana Tatu.
Iar dacă așa cum spun tendințele, somnul va fi al treilea motiv, după alimentație și fitness, pentru a duce o viață sănătoasă, Sanodor poate dormi liniștită.