Pandemia a stricat planurile pe care le-au avut organizatorii de târguri de modă din Europa pentru sezonul 2020. Pitti Uomo a transmis în data de 16 martie un comunicat cu hashtagul #pittilooksahead în care își reafirmă intenția de a respecta programul anului curent, ”lucrând din toate puterile pentru deschiderea târgului la datele anunțate”. De asemenea, organizatorul italian a anunțat continuarea dezvoltării platformei sale digitale e-PITTI Connect, căruia, probabil, i se va acorda o importanță crescândă în contextul acestui ”sezon excepțional”, cum îl numesc cei de la Pitti.

Evoluția imprevizibilă a pandemiei ar putea schimba, totuși, planurile Pitti Uomo. Săptămânile modei masculine de la Milano, Paris, Londra și New York au fost deja anulate. Camera Națională a Modei Italiene, care organiza între 19 și 23 iunie Milano Moda Uomo a anunțat deja că va cupla evenimentul cu ediția din septembrie a Milano Moda Donna. Iar Fédération de la Haute Couture et de la Mode a anunțat că a anulat săptămâna modei masculine de la Paris, inițial programată pentru 23-28 iunie, fără a indica o dată nouă sau un alt format.

Podium digital?

CNMI a anunțat într-un comunicat pe site-ul său că va introduce două formaturi digitale B2B și B2C pentru prezentările de modă ce urmau să aibă loc în datele inițiale ale târgului, înlocuind podiumul digital. CNMI își exprimă și speranța că, în iunie, colecțiile vor putea fi gata. În noul concept, un rol important va fi alocat celor 800 de showroom-uri din Milano.

British Fashion Council a anunțat la rândul său că va anula evenimentul dedicat modei masculine, cu datele inițiale 13-15 iunie, și urmează să comunice în curând informații cu privire la o soluție alternativă digitală și la posibila cuplare a târgului cu cel dedicat modei feminine.

Credit foto: Camera Nazionale della Moda Italiana / Milano Moda Uomo