Lipsa de echipamente de protecție adecvate, în contextul pandemiei noului coronavirus, a creat un teren fertil oportuniștilor care importă astfel de produse pentru cei din sistemul sanitar și pentru populație, în principal din Asia, dar nu numai.
Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) avertizează importatorii și distribuitorii de dispozitive medicale să nu introducă pe piața locală articole fabricate de Shanghai Ro-Chain Medical Co. Ltd., China, deoarece certificatul de conformitate CE este falsificat. Acesta ar fi fost emis de TÜV SÜD Product Service din Germania. La fel și în cazul măștilor, halatelor chirurgicale, combinezoanelor clasa 1 steril, fabricate de Honki Meilink Healthcare Co., Vietnam, care au de asemenea certificatul CE falsificat.
Mai mult, ANMDMR atenționează toți importatorii să nu introducă pe piața din România măști faciale, halate, bonete, combinezoane, botoși sau kituri chirurgicale clasa 1, „indiferent de cine sunt fabricate, dar pentru care dețin Certificatul de conformitate CE falsificat nr. DD 60091096 0001, care ar fi emis de Organismul Notificat TÜV Rheinland LGA Products GmbH, Germania.”