Compania britanică a anunțat că până la data de 15 iunie va redeschide 79% din spațiul său total de retail, adică 281 de magazine la nivel global. Deocamdată, a redeschis 112 magazine aflate în Europa continentală și speră ca la sfârșitul lunii să facă același lucru și în Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor.

Retailerul a deschis și trei magazine noi, a căror lansare fusese planificată pentru al treilea trimestru financiar – în Mons, Belgia, Berlin, Germania și Manchester, Marea Britanie.

Primark a anunțat că are stocuri de marfă în valoare de 1,5 miliarde lire sterline și că s-a angajat în fața furnizorilor săi să contracteze comenzi în valoare de alte 0,4 miliarde lire sterline. În mod obișnuit, retailerul britanic avea stocuri permanente de 900 de milioane de lire sterline. Pe de altă parte, Primark a anunțat că vânzările ar putea fi afectate de măsurile de distanțare socială – care presupun reducerea numărului de clienți aflați concomitent în spațiile de retail – mai ales în magazinele cu densitate mai mare de cumpărători, care reprezentau circa 10-20% din totalul vânzărilor de dinainte de pandemie. Compania estimează că și comportamentul consumatorilor se va modifica, ceea ce ar putea influența suplimentar vânzările.

Primark a confirmat că va redeschide în data de 15 iunie 153 de magazine în Anglia, ca urmare a relaxării restricțiilor impuse de guvernul britanic, care vor permite redeschiderea spațiilor de retail non-esențial. Retailerul a reproiectat layoutul magazinelor sale pentru a crește spațiul alocat fiecărui client în parte și a reconfigurat căile de acces și fluxul către casele de marcat pentru a permite distanțarea socială. Vor fi închise temporar și atelierele de croitorie, toaletele și cafenelele din magazine, acolo unde există.

Rețeaua retailerului value fusese închisă începând cu data de 23 martie.