Fundația Transformers, care reunește jucători de top din industria denimului mondial, a elaborat recent un studiu care face lumină asupra inechităților la care brandurile și retailerii își supun furnizorii, fie că sunt țesătorii de denim, fabrici de confecții sau unități de finisare.

Când izbucnește vreun scandal în lanțul global de fashion, că e vorba de munca minorilor sau vreun incendiu, sunt ascultate vocile celor care muncesc acolo, dar brandurile domină conversația mereu și chiar reușesc să se folosească de argumente precum sustenabilitatea sau practicile etice de muncă pentru a păcăli consumatorii.

Vocea profesioniștilor din industrie este rareori ascultată, chiar dacă aceștia au avut cel mai mult de suferit de la apariția crizei COVID-19. În plus, din cauza controlului exercitat de branduri, retaileri și importatori (BRI) asupra lanțului de fashion, puțini furnizori de denim au curajul de a vorbi liber despre comportamentul șocant la care sunt supuși, și care depășește nu doar limitele contractuale sau legale, ci și pe cele ale bunului-simț. Cei de la Fundația Transformers au făcut un sondaj în rândul industriei (79 de jucători de top), și în ciuda promisiunii anonimatului, multe fabrici au refuzat să răspundă de teama represaliilor din partea BRI.

„Scopul nostru a fost de a obține o imagine de ansamblu asupra pagubelor cauzate de încălcarea contractelor de către branduri, de a identifica modele și exemple de comportament inadecvat în parteneriatul cu mărcile. Răspunsurile noastre au venit din 14 țări – reprezentând cinci continente și o națiune insulară, toate la nivel managerial”, se spune în raport.

Furnizorii din lanțul denimului care au răspuns reprezintă împreună o producție totală de aproape 700 de milioane de metri de denim pe an și peste 93.000 de angajați, de la fabrici mici sau țesătorii care livrează 1,5 milioane de metri sau 200.000 de perechi de jeanși anual la altele care oferă 40 de milioane de perechi pe an. În ciuda diferențelor de volum sau de mărime a fabricii, chiar a duratei relației pe care au avut-o cu brandurile, au fost identificate câteva comportamente:

• »Cei mai mulți s-au lovit de decizii unilaterale de anulare și întârziere a comenzilor, întârziere a plății și extinderi ale condițiilor de plată, fără posibilitatea de negociere sau discuție.

• »Mai mulți clienți (branduri, comercianți, importatori) au refuzat să plătească pentru bunuri chiar și după ce acestea au fost livrate.

• »Mai mulți furnizori au raportat că BRI au încercat să impună „reduceri” retroactive asupra produselor gata făcute sau expediate, amenințând că în caz contrar nu vor mai lucra cu furnizorul respectiv.

• »Un brand a încercat să prelungească termenele de plată de la 45 la 90 de zile, impunând o reducere de 15%.

• »Un brand a convins o țesătorie de denim să accepte plata la 60 de zile, dar două săptămâni mai târziu și-a cerut falimentul. A refuzat să plătească o altă țesătorie pentru un transport anterior de denim, exceptând cazul în care furnizorul l-a acționat în judecată, dar a continuat să-i solicite acestuia să expedieze țesătura la fabrica de confecții. Furnizori multipli au raportat că acest client a solicitat, de asemenea, o reducere de 60%.

• »Mai mulți furnizori au raportat că un client a confirmat să se continue cu primirea materialului, tăierea țesăturii sau confecționarea produsului, apoi a anulat comanda. „Pentru că furnizorii au refuzat să împărtășească numele mărcii cu noi, ar putea fi vorba de una sau mai multe care au avut acest comportament”, se spune în raport.

• »Cel puțin o marcă sau un comerciant a solicitat extinderea creditului fabricii către un furnizor care avea o reputație proastă a efectuării plăților, dar a refuzat să fie răspunzătoare când acesta nu a făcut plata.

În afara comportamentului buyerilor, furnizorii au indicat creșterea costurilor de expediere din cauza blocajelor generate de COVID-19, plus costurile cu personalul pe măsură ce mulți s-au străduit să-și plătească lucrătorii chiar și atunci când nu se producea nimic.

Alberto Candiani, a cărui fabrică este situată în Italia, a putut beneficia de protecție socială pentru angajați și a estimat o creștere de 2% a costului pe unitate. Chiar dacă nu pare foarte mult, în această industrie marjele de profit sunt de 5-10%. Dacă se adaugă aici și reducerile acordate clienților sau întârzierea plăților, chiar și fabricile care s-au descurcat relativ bine în comparație cu concurenții lor au continuat să înregistreze pierderi.

Cu toate acestea, n-au fost toate relațiile păguboase. Când li s-a cerut furnizorilor nume de branduri care au încercat să ajute, au ieșit la iveală câteva: Nudie, Denham, Mother, Amiri, Armani, Uniqlo, Zara (Inditex), Diesel și Citizens of Humanity și-au onorat contractele și au făcut plățile. Dar trebuie notat faptul că brandurile se comportă diferit cu diverși furnizori, deci acesta nu este un indicator general valabil de comportament etic.

• »Unii clienți s-au angajat să preia comenzi conform programării inițiale chiar dacă magazinele au fost închise.

• »ASOS și Ahlers au lucrat cu furnizorii pentru a schimba comanda în loc să o anuleze.

• »După ce a pus câteva comenzi în așteptare, Levi Strauss a planificat în colaborare cu o țesătorie cum să repornească producția. De asemenea, a extins un program de finanțare pentru furnizori, astfel încât aceștia să fie mai puțin afectați de probleme de flux de numerar.

• »Mango a asigurat o țesătorie că va lua orice va produce și s-a oferit să plătească în avans.

• »Un client a plătit în avans fabrica deși nu livrase încă materialul. Mai mulți clienți au plătit țesătoriile și fabricile pentru a produce măști.

• » Câțiva clienți le-au cerut furnizorilor să țină produsul în depozit și s-au oferit să plătească costurile pentru depozitare sau s-au angajat să ofere alte comenzi în viitor.

În schimb, rareori vreun brand a încercat să implementeze măsuri de protecție a muncitorilor din lanțul de furnizori. Un sfert dintre respondenți au spus că pandemia a avut un efect considerabil asupra angajaților lor, așa că au fost nevoiți să apeleze la sprijinul guvernelor sau la ajutor financiar pentru angajații disponibilizați, să garanteze slujbele muncitorilor pe perioada stărilor de urgență când fabricile erau închise, să plătească salarii pentru zile nelucrate, să reducă salariile celor din management, să-și cheme angajații la muncă prin rotație, să le ofere acestora pachete cu mâncare și training anticoronavirus.

Livrările din SUA au scăzut cu 38% în prima parte a anului, la 1,08 miliarde de dolari, comparativ cu primele șase luni din 2019. OTEXA, biroul american de comerț al textilelor și confecțiilor, a raportat că importurile din Bangladesh au scăzut cu 23%, din Mexic cu 55%, din Pakistan cu 16%. Singurele care au crescut sunt cele din Cambodgia, care a furat din piața chineză (+40%).

Nici europenii n-au dus-o mai bine, Alberto Candiani de la Candiani Spa declara că vânzările au scăzut cu 24% în Europa și cu 40% în America.

Ce branduri au anulat comenzile?

Sondajul încearcă să facă lumină asupra acestui aspect, dar nu sunt similitudini care țin de amplasarea geografică, de prețul pe produs sau de țelurile comunicate de branduri privind durabilitatea. Singurul factor comun raportat de fabrici este că brandurile private, independente, au fost mai rezonabile decât cele mari, care răspund în fața diferiților acționari sau sunt listate la bursă. Levi Strauss, chiar dacă este un brand mare, a fost dat drept exemplu pozitiv. Chiar dacă a anulat comenzi, și-a asumat responsabilitatea inclusiv pentru ața din depozitele confecționerilor, pe care vor încerca să o folosească pentru comenzi viitoare.

Ce cred furnizorii?

Majoritatea fabricilor au declarat că au avut dificultăți în a-și plăti la rândul lor furnizorii, ceea ce arată efectul în cascadă pe care l-a avut anularea comenzilor în lanțul de aprovizionare. Respondenții nu și-au acuzat clienții, înțelegând că pandemia a afectat pe toată lumea, însă în lipsa unui sistem care să monitorizeze eficient și să implementeze comportamentele etice, brandurile au putere absolută.

• Când au fost întrebați ce măsuri intenționează să ia, furnizorii au declarat că vor să:

• – ajusteze capacitatea de producție pentru a nu mai fi nevoiți să ia comenzi neprofitabile doar ca să țină fabrica funcțională

• – diversifice baza de clienți, în special branduri private. Chiar dacă e ușor să cazi în capcana de a te baza pe un client mare, e important să ai o bază de clienți mai diversă

• – cultive relații pe termen lung cu brandurile și retailerii. O fabrică a declarat că n-a avut nicio anulare de comenzi pentru că are relații foarte bune cu clienții

• – angajeze personal cu experiență pe piețele internaționale/să deschidă birouri de reprezentare/să aibă reprezentanți pe piețele principale

• – cocreeze colecții inovative. Fabricile din rândul întâi se fac indispensabile clienților, oferindu-le produse pe care acestea nu le găsesc altundeva

• – integreze pe verticală, pentru ca clientul să găsească totul în același loc

• – investească în durabilitate, economie circulară și tehnologie digitală, în condițiile în care în viitor materialele vor fi urmărite până la sursă, iar deșeurile se vor refolosi

• – înregistreze conversațiile agresive, pentru a le cere socoteală buyerilor. E ușor să ameninți la telefon, dar dacă ceea ce spui este înregistrat, are altă greutate.

În ciuda tuturor măsurilor, fabricile tot au fost nevoite să dea afară muncitori și au pierdut bani din comenzi anulate. Speranța este ca clienții care dispar să fie cei necinstiți, nu cei etici. Dar nu există nicio garanție în lipsa unei reforme a sistemului modei și a practicilor de achiziție.

„Aceasta e concluzia, după două decenii în care retailerii multinaționali și-au consolidat puterea, în care au crescut capacitățile de manufactură de denim și atitudinea colonialistă a buyerilor față de furnizori și lipsa de responsabilitate legală și morală în industrie”, spun autorii studiului.

Se estimează că există o supracapacitare a industriei pe plan internațional de 20-30%. Piața e suprasaturată de fabrici, iar asta înseamnă că multe vor accepta comenzi de la orice brand, retailer sau importator mare la aproape orice preț, chiar dacă înseamnă că merg în pierdere. Iar buyerii joacă furnizorii unii împotriva altora, mergând pe principiul prețului cel mai mic.

Se întâmplă să facă mostrele în fabricile de top, inovative, pentru a le da mai apoi în lucru celor pentru copiere altora, cu preț mai mic. Și chiar branduri cu reputație folosesc astfel de practici. În plus, în perioada pandemiei unii clienți au extins termenele de plată la 120 de zile sau le-au întârziat pentru a nu le mai plăti.

În Bangladesh, prețul plătit fabricilor a scăzut cu 13% între 2013 și 2018, iar pierderea a fost absorbită în întregime de acestea.

Mai multe mărci mari de modă, cel puțin temporar, au susținut că problemele financiare le-au împiedicat să-și onoreze condițiile inițiale ale contractelor, în timp ce proprietarii lor aveau averi de miliarde. Între timp, furnizorii se zbat să găsească o modalitate de a plăti salariile muncitorilor. După mulți ani de scădere a marjelor de profit, mulți proprietari nu au reușit să ofere o finanțare-tampon lucrătorilor lor.

Țesătura din denim reprezintă 40% până la 50% din costul unei perechi de blugi. De obicei, brandurile de denim high-end desemnează un furnizor de țesătură personalizată pentru a-i lucra comanda.

22% dintre furnizori au raportat că au primit penalități pentru întârzierea expedierilor din cauza unor termene de livrare inadecvate, a revendicărilor nefondate despre ambalaje sau afirmații nefondate privind defecte de calitate. 27% dintre furnizori au raportat că buyerul nu a plătit întregul preț specificat în acord.

Furnizorii nu au la dispoziție instrumentele necesare pentru a securiza lichiditățile necesare.

Scrisorile de credit (LC), în care o bancă garantează că furnizorul va primi plata îndată ce banca primește documentele care dovedesc că bunurile au fost expediate și acceptate de cumpărător, sunt cele mai sigure. Furnizorul poate primi plata mai repede decât în termenul stipulat în contract dacă plătește un procent mic băncii respective.

Asigurarea de credit este când agenția de asigurări va plăti furnizorului în jur de 80% din valoarea comenzii dacă clientul refuză să plătească. Și mai există factoringul, prin care instituția de factoring va evalua viabilitatea financiară clientului, și să suporte costul materialelor și producția către furnizor. Toate aceste instrumente presupun costuri pentru furnizori, dar oferă o anumită securitate. Din păcate, cei mai vulnerabili furnizori nu au acces la aceste instrumente financiare, pentru că chiar dinaintea crizei multe bănci sau instituții financiare nu voiau să aibă de-a face cu industria textilă. În concluzie, doar 17% dintre furnizorii de confecții sau încălțăminte au o anumită formă de asigurare pentru plata comenzilor.

Unii retaileri precum Kohl’s, Arcadia (Topshop) și Primark au folosit clauza de forță majoră unilateral pentru a-și anula comenzile. Furnizorii au semnat aceste contracte pentru același motiv pentru care fac toate concesiile – puterea e la branduri, iar supracapacitatea industriei face ca întotdeauna să existe o altă fabrică gata să semneze. În plus, mulți buyeri sunt neexperimentați și nu cunosc consecințele pe care le au prețurile mici asupra furnizorilor lor. Negociază după principiul take it or leave it, cer ca prețurile să rămână la fel indiferent de inflație și, mai mult, să se reducă față de anii trecuți sau sezoanele precedente.

Se comunică puțin între departamentele brandurilor. Situația este ceva mai diferită la H&M, unde noul CEO Helena Helmersson a fost șefa diviziei de sustenabilitate și apoi șefa producției globale din 2018 în 2020.

Fabricile nu vor să vorbească de teama că-și vor pierde comenzile și vor fi catalogate ca „dificile” de către client. În plus, nicio organizație nu le cere socoteală retailerilor sau brandurilor, indiferent de câte pacte etice și echitabile semnează aceștia. Asta pentru că lanțul de fashion este global și transcende guverne sau organizații. În alte industrii însă există organisme care arbitrează diferențe între jucători, nu însă și pentru modă.

Fundația Transformers își propune să schimbe lucrurile în această privință, prin crearea unui cod de conduită al industriei și înființarea unui consiliu al denimului etic, care să ofere sprijin și arbitraj furnizorilor care se luptă cu buyeri sau contracte inechitabile.