Comerțul online a prins putere în perioada pandemiei, și românii au tot mai multă încredere în a face achiziții pe internet. Iar cum evenimentele fizice încă nu au fost reluate și publicul continuă să fie precaut, platfoma ZoriDeRomania.ro le propune consumatorilor un târg online, prin care încurajează consumul local.

Astfel, în perioada 10-13 iunie 2021 are loc evenimentul E-târg ZoriDeRomânia, în cadrul căruia producătorii români vor vinde produse cu preţuri reduse cu până la 50%. Produsele reduse vor fi votate chiar de cumpărători în cadrul unor sondaje desfăşurate pe Facebook şi Instagram de ZoriDeRomania în perioada premergătoare evenimentului. Târgul va facilita achiziția directă a produselor, iar clienții vor beneficia de transport inclus.

Platforma ZoriDeRomania.ro a fost lansată în toamna anului trecut şi este dedicată promovării producătorilor români de articole pentru întreaga familie şi pentru casă. Scopul platformei este acela de a ajuta mărcile autohtone să fie mai bine cunoscute de consumatori.

Peste 40 de producători vor participa la târgul online din iunie cu produse variate: îmbrăcăminte şi încăltăminte pentru întreaga familie, cosmetice din ingrediente naturale, accesorii şi genţi din piele naturală, produse pentru bebeluşi, obiecte de ceramică şi decoraţiuni pentru casă.


ZoriDeRomânia – un proiect cu dedicație specială pentru producătorii locali


În cadrul evenimentului, asociaţia umanitară Bikers for Humanity va vinde articole vestimentare, iar sumele strânse vor fi folosite la renovarea unui centru pentru copii institutionalizaţi.

Până pe 8 iunie, iubitorii lucrurilor fabricate în România îsi pot vota preferatele pe paginile de Facebook şi Instagram ZoriDeRomania pentru ca acestea să fie prezente la E-târg ZoriDeRomânia  cu un preţ special.