Foto: Patagonia
Fondatorul brandului de sportswear și outdoor, Yvon Chouinard, a anunțat că își donează integral acțiunile unei fundații non-profit care va investi toate profiturile în acțiuni de conservare a mediului.
Compania a anunțat în septembrie că „Pămîntul este unicul nostru acționar acum, iar toate profiturile vor finanța, pentru totdeauna, misiunea noastră de a salva planeta.” Familia Chouinard a cedat 2% din acțiuni unui administrator fiduciar, care va supraveghea administrarea societății, cu accent pe misiune și valori. Restul de 98% au intrat în posesia unei fundații non-profit, Holdfast Collective, care va „folosi fiecare dolar primit pentru a combate criza de mediu, a proteja natura și biodiversitatea, și pentru a sprijini comunitățile sustenabile, cât de repede posibil”, se precizează în declarația companiei.
Patagonia și proprietarul acesteia, Yvon Chouinard, sunt de multă vreme implicați în protejarea mediului. În anii 1980, compania a început să doneze 1% din venituri sale organizațiilor de mediu în cadrul unui program numit începând cu 2001 „1% for the Planet Scheme”. Programul a adunat, conform declarației companiei din Ventura, California, peste 140 de milioane de dolari în decursul anilor.