Foto: Antel Print
Fondator și Director General al Antel Print, Titus Biro e unul dintre cei mai longevivi antreprenori din industria de print. De 24 de ani, firma fondată de el oferă servicii și industriei textile – imprimare textilă prin serigrafie – un domeniu pe a cărui dezvoltare continuă să mizeze.
Antel Print sărbătorește 24 de ani de serigrafie: cum a început afacerea dvs. și cum a evoluat de-a lungul anilor?
Activitatea poligrafică a companiei este mai veche de 24 de ani, a început undeva la mijlocul anilor 1990 cu activitatea de tipar, primele produse ale firmei fiind tipizate simple, urmând ca treptat noi produse şi servicii să fie adăugate în portofoliu: cataloage, cărți de vizită, agende, calendare, bannere sau firme luminoase. Serigrafia am început-o în anul 2000, ca urmare a solicitării venite din partea unui client producător de încălțăminte care îngloba în produsul finit elemente serigrafiate. A fost punctul nostru de pornire pentru tot ce înseamnă astăzi acest departament pe care ne concentrăm să îl dezvoltăm constant.
Ați fost martorii evoluției industriei textile și a serviciilor de serigrafie în România mai bine de 20 de ani. Cum evaluați industria și domeniul acum?
Schimbările majore în industrie au venit odată cu apariția echipamentelor de serigrafie moderne, automate, dar şi cu apariția imprimării digitale pe textile care, la momentul în care noi am început activitatea de serigrafie, era inexistentă.
Deși imprimarea digitală pe textile si DTF-ul câștigă tot mai mare popularitate, serigrafia rămâne cea mai potrivită procedură pentru volume mari și imprimări cu cerneluri speciale sau pe materiale deosebite ce nu se pretează a fi imprimate digital.
Ce echipamente și soluții tehnologice folosiți? Ce performanțe și capacități tehnice puteți asigura și pune la dispoziția clienților?
Tehnologia pe care o utilizăm este formată din:
- 6 mașini automate de serigrafie capabile să imprime de la 1 la 6 culori
- 2 cuptoare IR și 3 cuptoare UV
- 12 mese de serigrafie de precizie
Capacitate de producție: peste 15.000 de imprimări pe oră
Suprafață de imprimare: maxim 50 x 70 cm
Lucrăm constant atât la îmbunătățirea și eficientizarea proceselor noastre serigrafice, cât și pentru dezvoltarea capacității de producție.
Ce servicii oferiți industriei textile și cărui tip de client vă adresați?
Serviciile pe care le oferim sunt imprimare prin serigrafie pe diferite materiale suport: textile, piele și înlocuitori de piele. Principalii clienți sunt din industria de încălțăminte (clăpari schi fond, patine, încălțăminte moto, espadrile scaldă), precum şi din industria textilă (costume piloți curse, îmbrăcăminte denim, etc). Clienții noștri sunt în principal furnizori pentru marile branduri din industria de fashion şi echipamente sportive şi prin intermediul acestora produsele serigrafiate de noi ajung la export şi astfel la clienții din întreaga lume. Suntem mândri de colaborările de lungă durată pe care le avem alături de acești clienți.
Care a fost cea mai complexă lucrare executată?
Toate lucrările sunt speciale si cu particularități deosebite, nici o lucrare nu seamănă cu alta, putem spune doar că am observat o creștere a complexității lucrărilor atât ca şi grafică, dar şi din punct de vedere al cernelurilor folosite. Suntem o companie căreia îi plac provocările și am încercat de-a lungul anilor să ieșim constant din zona de confort, să facem mai bine pentru client și să aducem cele mai eficiente soluții pentru aceștia.
Propuneți clienților și servicii de design pentru modele serigrafice?
Avem departament de design grafic și putem oferi serviciul de design pentru comenzile venite, însă sunt situații în care clientul își dezvoltă singur modelele și noi doar realizăm serigrafia dorită de acesta. Suntem deschiși către oricare dintre variante și venim cu suport și ghidaj acolo unde situația o cere, astfel încât materialele clientului să fie exact așa cum și-a dorit acesta.
Pe ce materiale puteți imprima? Care este domeniul cu cea mai importantă creștere?
Cu ajutorul echipamentelor pe care le avem, putem oferi servicii de serigrafie pe o mare varietate de materiale suport: piele, materiale textile, înlocuitori de piele, carton, folii speciale sau plastic. Momentan asistăm la o stagnare a pieței, cel mai probabil principalul factor fiind schimbarea climatică, determinând astfel reducerea considerabilă a cererii de echipament sportiv de iarnă, fapt ce se resimte și în cantitățile de serigrafie realizate. Mizăm însă pe imprimarea textilă prin serigrafie, care a început să câștige tot mai mult teren în ultima perioadă.