Guvernul a solicitat sprijinul reprezentanților industriei ușoare pentru confecționarea de măști medicinale și vestimentație de protecție pentru a nu mai depinde doar de import, în condițiile în care stocurile de astfel de consumabile sunt finite.

Ministrul Economiei a anunțat că a discutat deja cu reprezentanți din industria de confecții, iar aceștia dispun de capacitățile necesare pentru a scoate pe piață măști medicinale și combinezoane.

Mihai Păsculescu, președintele FEPAIUS (Federația Patronatelor din Industria Ușoară Română) a confirmat pentru Dialog Textil că se poartă astfel de discuții cu Guvernul, însă problema principală este că România nu dispune de țesătorii și industria primară a ieșit din joc de ani buni. Materialele textile se importă în general din Asia și Turcia și trebuie identificate stocurile de țesături disponibile pentru confecționarea măștilor și a combinezoanelor.

„Noi suntem dispuși să confecționăm dacă avem la dispoziție materia primă necesară și  caracteristicile produselor,” a declarat Păsculescu.

”Acum am observat cât de rău s-a făcut în România pentru că nu mai producem mare lucru de 10-15 ani. Producem confecții, am vorbit cu patronajul din zona confecțiilor și acum vom începe să producem măști și echipamente de protecție pentru medici. Acum ne chinuim să găsim materiale și vom începe să producem,” a precizat Virgil Popescu în cadrul emisiunii ”România 9”, de la TVR.

„Cred că această criză ne-a trezit și pe noi și pe cei din Europa și mai cred că am înțeles cu toții cât este de important să producem materiale vitale în țara noastră”, a adăugat el.

În acest moment se caută disponibilități de țesături în India sau Turcia.

Foto – CDC on Unsplash