Retailerul german de modă C&A vrea să se extindă în următorii ani. Planurile de creştere se concentrează în special pe România, Polonia şi Italia, iar noi magazine vor fi deschide anul viitor la Madrid, Amsterdam, Paris şi Milano, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Carsten Horn, noul director executiv al retailerului de modă din Germania, a precizat că C&A are în plan și inaugurări în Germania, inclusiv în Hamburg, Berlin și în partea de est a țării. 

Potrivit oficialului, strategia este de a deschide locații în centrul marilor orașe europene, mizând pe calitate, nu pe cantitate. Retailerul și-a modernizat deja două treimi din magazine și și-a restrâns gama de ținute, pe motiv că în acest fel va atrage un public larg.

„Am consolidat brandul și am fost atenți la ce-și doresc clienții. Și am ajuns la concluzia că nu vrei șase etaje de textile; mai important este să oferi noi ținute”, a completat Carsten Horn.

În prezent, C&A deține 1.300 de magazine în 17 țări, aproximativ 400 dintre acestea regăsindu-se în Germania.

În România, cel mai recent magazin deschis de C&A este situat în centrul comercial Carolina Mall din Alba Iulia. Rețeaua retailerului ajunge astfel la 51 de magazine în România.