Pandemia le-a prins total nepregătite nu doar pe țările membre, ci și pe cei de la Bruxelles. De vreme ce Marea Britanie și-a făcut bagajele și a plecat, iar euroscepticismul și-a întins tentaculele atât în rândul vechilor, cât și al celor recent aderați, criza generată de COVID-19 ar fi putut fi un moment în care lupta împotriva inamicului invizibil să se ducă împreună, nu separat.
Dacă aș fi fost Uniunea Europeană, m-aș fi comportat ca un părinte. Aș fi vrut să văd ce-i doare și ce le lipsește „fiilor” mei. În cazul de față, de importanță strategică au fost măștile și echipamentele de protecție.
În loc să las guvernele statelor membre sau oportuniștii să se lupte pentru transporturi de echipamente din China, aș fi căutat să identific soluții locale, în interiorul Uniunii. Aș fi creat o rețea prin care fiecare să contribuie cu competențele sale. Să zicem că Italia și Franța ar fi putut aduce la masă designul, Germania – tehnologia și inovația în textile medicale, România și Portugalia – capacități de producție. M-aș fi zbătut să fac rezerve de materiale de protecție ÎNAINTE, nu DUPĂ ce criza făcea deja ravagii în Italia.
În schimb, fiecare s-a descurcat cum a putut, și-a închis granițele și a ținut cu dinții de ce-a avut prin ogradă. Uniunea le-a oferit statelor membre bani, peste 15,6 miliarde de euro. Dar când îți arde casa nu ai nevoie de bani, ci de apă. Iar în cazul de față apa este protecția celor din prima linie: unități de terapie intensivă, echipamente de ventilație pentru bolnavi, și măști și combinezoane cu grad ridicat de protecție pentru cei care îi îngrijesc.
Pentru Bruxelles, această lecție aspră este ca o palmă peste față. Iar la pandemia viitoare, bine ar fi să lase hârțogăraia și să-și sufle mănecile să facă treabă…
