Copenhagen Fashion Week (CFW) a fost decalată cu o săptămână, de pe 4-7 august pe 9-12 august 2020, anunță organizatorii.
Decizia a fost luată de organizatorii Copenhagen Fashion Week împreună cu târgurile CIFF și Revolver, precum și cu organizația industriei de modă daneze, Dansk Fashion & Textile, care au monitorizat îndeaproape evoluția socială și a sistemului modei în general.
„Suntem norocoși că societatea daneză s-a relaxat mai repede decât era de așteptat, ceea ce a făcut posibilă organizarea Copenhagen Fashion Week. Toate activitățile noastre vor fi îndreptate spre asigurarea unor condiții optime pentru toți participanții la eveniment,” a declarat Cecilie Thorsmark, CEO al CFW.
Ea a adăugat că a primit sprijinul industriei de modă scandinave, pentru care CFW reprezintă principala platformă de vânzări, exporturi și colaborări internaționale. Aplicațiile pentru participare se pot depune până pe 15 iunie.
Foto – Cecilie Bahnsen