Compania germană Hugo Boss a anunțat numele viitorului CEO: Daniel Grieder. Acesta își va începe mandatul de la 1 iunie anul viitor, pentru o perioadă de cinci ani. El îl succede pe Mark Langer, care va părăsi grupul în septembrie 2020.
Daniel Grieder (58 de ani) are o experiență de peste 30 de ani în industria modei, cea mai mare parte a petrecut-o în diverse poziții din cadrul brandului Tommy Hilfiger.
Din 2014 a fost CEO al Tommy Hilfiger Global & PVH Europe, unde a contribuit semnificativ la dezvoltarea pozitivă a vânzărilor și a câștigurilor companiei. În timp ce a menținut un accent puternic pe produs, Daniel Grieder a contribuit la digitalizarea grupului și alte proiecte inovatoare; el a pus în practică o serie de inițiative cheie de sustenabilitate în cadrul Tommy Hilfiger.
Pandemia de COVID-19, care a determinat închideri temporare ale magazinelor, a afectat industria mondială de îmbrăcăminte, inclusiv segmentul premium. Acesta s-a confruntat cu provocări semnificative în primul trimestru al anului 2020. Pentru Hugo Boss, acest lucru a dus la o scădere a vânzărilor, profitabilității și fluxul de numerar din primele trei luni ale anului.
Vânzările Hugo Boss au scăzut cu 16%, până la 555 milioane EUR (primul trimestru 2019: 664 milioane EUR).
Pe de altă parte, evoluția grupului german impactează puternic afacerile cu producție de modă din România. Fabrica RHM Pants din Covasna, aparținând grupului Dr. Bock Industries, își închide porțile din cauza lipsei comenzilor. Printre clienții principali ai producătorului de pantaloni se număra și Hugo Boss.
Credit foto – Hugo Boss