După ediția digitală a Milano Fashion Week care va avea loc la jumătatea lunii iulie, Camera Nazionale della Moda Italiana a anunțat că în luna septembrie se vor relua evenimentele live. Astfel, în perioada 22-28 septembrie va avea loc la Milano prezentarea colecțiilor SS 2021, atât cele de modă feminină, cât și cele destinate bărbaților.
În ce privește ediția digitală Milano Digital Fashion Week (14-17 iulie), aceasta va cuprinde colecțiile de primăvară/vară 2021 pentru bărbați și precolecțiile pentru damă, în cadrul unui calendar care va fi actualizat permanent pe site-ul organizației, cameramoda.it.
S-au înscris până în prezent 37 de branduri, și vor exista inclusiv evenimente live, precum cele ale Dolce&Gabbana și Etro.
Fiecare brand va avea la dispoziție un interval de o oră pentru a-și transmite prezentarea, și va dispune de libertate totală în modul în care va spune povestea colecției.
Dintre mărcile italiene care își vor prezenta colecțiile în luna iulie se numără și Alberta Feretti, Prada, Philipp Plein, Ermano Scervino, Gucci și altele.
Foto: Camera Nazionale della Moda Italiana
Amelia Turp-Balazs
Redactor-șef al Dialog Textil (2006 – Prezent)
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) - promoția 1996.
Peste 20 de ani de experiență ca jurnalist la Cotidianul, Jurnalul Național, Idei de Afaceri, The Business Review, Investment & Pensions Europe, Construction & Investment Journal.
Dialog Textil - unica revistă dedicată industriei de textile și confecții din România a fost regândită sub îndrumarea sa editorială, pentru a avea un concept dinamic, axat pe prezentarea afacerilor relevante din domeniu și pe informații din lumea modei și textilelor.