Dacă în vara anului trecut, Sense lansa prima colecție-capsulă realizata integral din cupro, o fibra 100% vegană, sezonul acesta brandul dezvaluie o colecție în întregime sustenabilă, concepută și produsă în România imediat dupa ridicarea stării de urgență.
Sunt piese realizate din țesături care ajută corpul să facă față caniculei, fluide și racoroase, care se aliniază tendințelor internaționale. Revenirea la elementele naturale, accentul pus pe tactil, pe culorile care emană energie pozitivă și încercarea de a contrabalansa prin vestimentație lucrurile artificiale din jur reprezintă chintesența colecției de vară Sense.
Brandul a folosit materiale naturale precum inul, mătasea naturală, bambusul și bumbacul organic, într-un manifest pentru sustenabilitate.
Colecția de vară Sense este disponibilă atât în magazinele fizice din București și din țară, cât și online pe www.fashionsense.ro, și este completată în fiecare săptămână cu modele noi.