Veniturile Ralph Lauren au scăzut în primul trimestru din anul fiscal 2021 cu 66%, ajungând la 487 milioane $, potrivit ultimului raport al companiei. Performanța slabă a fost pusă pe seama efectelor cauzate de pandemia de coronavirus asupra comerțului de fashion, dar și diferențelor de schimb valutar.
În zona Americii de Nord, în primul trimestru vânzările au scăzut cu 77%, ajungând la 165 milioane $. Performanțele la nivelul magazinelor fizice au fost în scădere de 77%, în timp ce comerțul digital a crescut cu doar 3%. Comerțul angro a scăzut și mai mult, cu 93%.
În Europa brandul s-a comportat ceva mai bine, cu scăderi ceva mai mici decât pe continentul american. Astfel, acestea au fost de 67%, atingând 121 milioane $. Dar în timp ce magazinele fizice au raportat performanțe slabe, Ralph Lauren s-a vândut bine online pe continentul european, cu o creștere de 44%.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat însă în Asia, unde vânzările au scăzut cu 34%, ajungând la 172 milioane $, și unde retailul online s-a comportat bine, cu o creștere de 68%.
Profitul brut al companiei a fost, pentru primul trimestru din anul fiscal 2021, de 349 milioane $.
Ralph Lauren încearcă să găsească soluții noi pentru a-și atrage și clienți mai tineri, participând la campanii Pride sau diverse colecții-capsulă cu e-taileri precum Zalando și Asos.
În același timp, se investește în liniile Home și Loungewear, care au potențial de dezvoltare în perioada coronavirusului, când lumea petrece mai mult timp în casă.
Credit foto – Ralph Lauren