Colosseum Mall a semnat un contract de închiriere cu retailerul german Deichmann, pentru deschiderea unui magazin de 500 mp, ca parte a planului de extindere a centrului comercial. Retailerul de încălțăminte are o rețea de peste 100 de magazine în România.

Potrivit Doiniței Ilie, Leasing Manager al Colosseum Mall, anul care a început vine cu rezultate pozitive pentru chiriașii centrului comercial, datorită unei creșteri de 3,6% a traficului în luna ianuarie, prin comparație cu perioada similară din 2020.

Mixul de chiriași gândit pentru Colosseum Mall se conturează pe fondul unei cereri tot mai crescute de retail pe diferite categorii care lipseau acestei zone. Timpul este acum cea mai de preț resursă, iar retailerii care înțeleg acest context și își dezvoltă businessul cât mai aproape de consumatori sunt cei care au de câștigat pe termen lung”, a declarat Doinita Ilie, MRICS Leasing Manager Colosseum Mall.

Procesul de închiriere a noilor spații comerciale din Colosseum Mall se apropie de  85%. O premieră va fi lansarea primului concept integrat din locație cu unități de tip Drive-Thru. KFC este unul dintre brandurile care va face parte din acest concept și care va deschide totodată o unitate și la interior, în food-courtul centrului comercial. Deschiderea noilor spații comerciale este programată pentru finalul anului 2021. Următoarea investiție a dezvoltatorului Colosseum va fi demararea primului proiect rezidențial amplasat chiar în proximitatea centrului comercial, ce va cuprinde 650 de apartamente și 3500 mp de noi spații comerciale.