Grupul suedez Holmbergs Safety, care anul trecut a achiziționat producătorul de centuri de siguranță, huse și scaune auto pentru copii Te-Rox din Pașcani, intenționează să crească cu 50% capacitățile din România, potrivit informațiilor profit.ro.

Decizia vine ca urmare a creșterii costurilor de transport din China și a tendinței de near-shoring, de relocare a capacităților de producție mai aproape de piețele de desfacere.

Te-Rox a reușit să-și redreseze afacerile, după ce în perioada de lockdown de anul trecut acestea scăzuseră cu 70%. Potrivit Doinei Cepalis, care asigură managementul firmei și după preluarea de către suedezi, până în iulie 2020 cifra de afaceri a companiei ajunsese la situația dinainte de pandemie, acoperind un gol de produse care nu au mai putut fi livrate din Asia.

Holmbergs Safety Group furnizează peste 13 milioane soluții de siguranță auto pentru copii. Achiziția Te-Rox îi oferă companiei suedeze o platformă de creștere, ca și capacitatea de a fi aproape de clienți, prin livrare rapidă, pe plan local. Te-Rox a rămas acționar în firmă și continuă să administreze afacerea.

Fabricile Te-Rox au în jur de 700 de angajați și patru puncte de lucru în Moldova.

Foto: MelissaGaylePhoto