Compania suedeză a fost amendată cu 35 milioane de euro pentru „nesocotirea flagrantă a protecției datelor”, potrivit autorităților germane. Supravegherea ilegală a avut loc la un centru de servicii din orașul bavarez Nürnberg.

Autoritățile germane pentru protecția datelor au declarat că au amendat lanțul de îmbrăcăminte H&M întrucât a atentat la viața privată a personalului său. Aceasta este cea mai mare penalizare financiară pentru astfel de încălcări din Germania, de la intrarea în vigoare a legislației Uniunii Europene din 2018 privind Regulamentul general de protecție a datelor (GDPR) și a doua ca mărime de acest gen pe tot continentul, după ce autoritățile de reglementare franceze au amendat Google cu 50 milioane euro anul trecut tot pentru o încălcare a GDPR.

Supravegherea celor de la H&M a vizat câteva sute de lucrători de la un centru de servicii din Nürnberg, potrivit unei declarații a lui Johannes Caspar, comisarul din Hamburg pentru protecția datelor și libertatea informației. H&M a urmat această practică din 2014 încoace, iar conducerea H&M a achiziționat „înregistrări ample ale circumstanțelor vieții private” ale angajaților, potrivit serviciului de protecție a datelor.

„Unii supraveghetori au dobândit o cunoaștere amplă a vieții private a angajaților, de la detalii destul de inofensive la probleme familiale și convingeri religioase”, a continuat declarația.

Membrii personalului ar fi fost invitați la „Welcome Back Talks”, după perioade de concediu, după care informațiile au fost adesea înregistrate și salvate digital, astfel încât „până la alți 50 de manageri din întreaga companie” să poată avea acces la aceste detalii.

Firma suedeză a reacționat printr-un comunicat de presă în care se dezice de aceste practici, care nu se „aliniază la instrucțiunile H&M” și își asumă întreaga responsabilitate pentru incident, scuzându-se față de angajații în cauză, care vor primi compensații financiare.

Credit foto: Alexander Murashkin pentru H&M