Foto: Dialog Textil
Picanol, cel mai important producător de mașini de țesut din lume, prezintă la ITMA 2023 cele mai recente mașini de țesut și servicii de înaltă tehnologie
Cea mai mare atracție de la standul Picanol este premiera mondială a unei masini de țesut noi și revoluționare, Ultimax. Principalele caracteristici ale acesteia sunt:
- Design complet nou, cu un proiect ce se bazează pe performanță și calitate
- Este construită cu grijă pentru protecția mediului și sustenabilitate
- Proiectată pentru viitor, cu nivel de digitalizare maxim
La ITMA 2023, Picanol a expus 12 masini de țesut. Pe lângă cele 6 mașini de țesut cu graifer, Picanol a prezentat si 4 masini de tesut cu jet de aer, cu noi dezvoltări. În plus, la standul Bonas este expusă o mașină cu graifer pentru țeserea cu Jacquard, iar la standul Stäubli este prezentată o mașină cu jet de aer, tot cu Jacquard.
„Picanol a vândut peste 130.000 de mașini de țesut cu graifer în întreaga lume de la lansarea primei noastre mașini de țesut cu graifer și ne-am propus să îmbunătățim în continuare platforma noastră actuală și de mare succes, OptiMax-i Connect. Rezultatul este noua mașină de țesut cu graifer, Ultimax, cu trei trei beneficii principale: performanță maximă și rezultate de înaltă calitate, pregătire pentru cerințele de durabilitate de mâine și cea mai mare usurință în utilizare datorită unui nivel maxim de digitizare. În plus, designul exterior clasic al mașinii Picanol a fost radical schimbat, pentru a arăta din exterior cât de revoluționar este Ultimax la interior”, a explicat dl. Johan Verstraete, Vicepreședinte Weaving Machines.
Inovații în tehnologia cu jet de aer
La ITMA 2023, Picanol a realizat o creștere a vitezei pentru mașinile sale cu jet de aer, OmniPlus-i Connect. De asemenea, pentru prima dată a fost expus un nou sistem de formare a marginii țesăturii, o-Leno, care combină performanța inteligentă, ușurința în utilizare și controlul intuitiv la cel mai bun mod.
Noutăți în PicConnect
Cu PicConnect, Picanol își centralizează instrumentele și serviciile digitale într-o nouă platformă complet digitală. Vizitatorii platformei pot descoperi toate beneficiile și cele mai recente caracteristici ale PicConnect pentru a valorifica întreaga amploare a posibilităților oferite de mașinile sale de țesut. Printre altele, funcțiile lansate recent, cum ar fi alertarea, controlul accesului, centrul de acțiune și exportul datelor de monitorizare atrag atenția multor vizitatori.