Treisprezece firme româneşti din moda românească au participat, în perioada 11-13 februarie, la Première Vision Paris.
Potrivit informării oferite de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, firmele expozante la Paris au fost: Art Limited, Nissa Manufacture, Zoe Ona Production, Braiconf, Pasmatex, Formens, Anabele International, General Tex, Andrade Textile, Conflux, Star Trend Company, Euroconf şi Kasiova Com.
Participarea românească la evenimentul de la Paris a beneficiat de finanțare parțială de la bugetul de stat, prin Programul de susținere şi promovare a exportului.
Amelia Turp-Balazs
Redactor-șef al Dialog Textil (2006 – Prezent)
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) - promoția 1996.
Peste 20 de ani de experiență ca jurnalist la Cotidianul, Jurnalul Național, Idei de Afaceri, The Business Review, Investment & Pensions Europe, Construction & Investment Journal.
Dialog Textil - unica revistă dedicată industriei de textile și confecții din România a fost regândită sub îndrumarea sa editorială, pentru a avea un concept dinamic, axat pe prezentarea afacerilor relevante din domeniu și pe informații din lumea modei și textilelor.