Retailerul de fast fashion H&M a anunțat un nou serviciu gratuit de închiriere de costume pentru a ajuta tinerii să-și găsească un job, potrivit Business Insider. Se numește „One/Second/Suit” și dorește să ajute tinerii să facă impresie bună la interviurile de job.

Serviciul se încadrează în efortul brandului de a folosi cel puțin 50% materiale sustenabile. Perioada de testare a proiectului a început deja online în Marea Britanie și va continua pe 13 mai pe piața din Statele Unite.

Costumele pentru bărbați sunt gratuite, cu condiția să fie returnate în decurs de 24 de ore. Este vorba de costume în nuanța albastru marin și acoperă toate mărimile, de la X la XXL.

Clienții vor avea de asemenea obligația să le returneze în sacoșa în care le-au primit către o curățătorie agreată de H&M.


H&M a raportat vânzări de 18,4 miliarde € în 2020, în scădere față de 2019
Chinezii continuă să boicoteze H&M
Vânzările H&M au scăzut cu 21% iarna aceasta
H&M lansează tehnologia Looop, prin care hainele nedorite se transformă în unele noi


Compania a lansat prima sa „conscious collection” în 2012, în care cel puțin 50% din articolele vestimentare sunt fabricate din materiale mai durabile. H&M își propune ca până în 2030 să utilizeze numai materiale reciclate sau provenind din surse durabile.

Foto: Ben Toms (colecție Simone Rocha x H&M)